Ucraina acuză Moscova pentru scăderea tranzitului de gaze naturale destinate statelor din Uniunea Europeană prin conductele de pe teritoriul său

Volumul de gaze ruseşti care tranzitează prin Ucraina a scăzut miercuri, au indicat Moscova şi Kievul, autorităţile ucrainene explicând aceasta prin preluarea controlului de către ruşi asupra infrastructurii de gaze din estul ţării, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 mai 2022, 16:54
Ucraina acuză Moscova pentru scăderea tranzitului de gaze naturale destinate statelor din Uniunea Europeană prin conductele de pe teritoriul său

„Tranzitul a scăzut astăzi”, a declarat miercuri pentru France Presse Iuri Vitrenko, şeful societăţii energetice ucrainene Naftogaz, fără a oferi alte precizări.

Este pentru prima oară de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, când tranzitul de gaze este perturbat la ieşire, a indicat consiliera lui Vitrenko, Svitlana Zalişciuk.

Operatorul ucrainean de gazoducte OGTSOU a afirmat la rândul său, într-un comunicat, că grupul rusesc Gazprom a închis robinetul spre o ramură ucraineană a gazoductului după declaraţiile sale din ajun.

OGTSOU a avertizat marţi seara că nu mai poate asigura tranzitul obişnuit din cauza prezenţei forţelor ruse la instalaţiile din Sohranovka şi Novopskov, în regiunea Lugansk şi prin care tranzitează o treime din gazele ruseşti destinate Europei.

Acesta a denunţat „prelevări ilegale” din „gazele destinate tranzitului”, trimise – potrivit Kievului – spre teritoriile ocupate de Rusia în estul Ucrainei, fără a da cifre. Operatorul ucrainean cere ca gazul rusesc să fie orientat spre un alt punct de trecere, la Sudja, situat în teritoriile controlate de Kiev.

Gazprom, la rândul său, a dezminţit marţi orice caz de „forţă majoră” şi a argumentat că este imposibil să devieze volumele de gaze „din motive tehnice”.

Gigantul energetic rus a confirmat pentru agenţia de presă TASS că volumele de gaze vor scădea în această zi la 72 milioane de metri cubi, dar a indicat că 95,8 milioane de metri cubi fuseseră livrate marţi.

Potrivit cifrelor publicate de OGTSOU miercuri dimineaţă, volumele trecând prin Sohranovka au scăzut la zero, iar cele prin Sudja sunt prevăzute în creştere, dar nu suficient pentru a compensa scăderea.

„Este un joc politic de partea lor”, a spus Svitlana Zalişciuk: „Ei vor încerca să ne prezinte ca pe nişte iresponsabili, dar este exact contrariul. Ei ne-au ocupat teritoriile, noi nu mai avem acces la infrastructurile noastre”.

Întrebat despre această scădere a livrărilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat doar că „Rusia şi-a onorat obligaţiile sale contractuale şi va continua să o facă”.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului german al Economiei a indicat că Berlinul „urmăreşte situaţia îndeaproape”, dar a subliniat că „securitatea energetică” a Germaniei continuă „să fie asigurată”.

Ucraina este o importantă rută de tranzit pentru gazele ruseşti consumate în Europa. Moscova şi Kievul au menţinut până în prezent acest flux în pofida invaziei ruse declanşate la 24 februarie.

Europenii depun eforturi pentru a se debarasa de dependenţa energetică faţă de Rusia, după lansarea ofensivei sale, cu scopul de a putea sancţiona Moscova şi mai sever.

Te-ar mai putea interesa și
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor . ...
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...