Bursa a fluctuat nesemnificativ, pe un rulaj salvat din nou doar de câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a fluctuat nesemnificativ în prima parte a şedinţei, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au continuat să nu intre la tranzacţionare, iar lichiditatea a fost salvată de acţiunile Erste (EBS), Fondul Proprietatea (FP) şi un deal cu titluri Transgaz.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 10:18
Bursa a fluctuat nesemnificativ, pe un rulaj salvat din nou doar de câteva acţiuni

Piaţa a deschis ziua în scădere uşoară, însă după prima jumătate de oră s-a întors în imediata apropiere a nivelului de vineri, iar volumele de tranzacţionare au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni. La mijlocul şedinţei, rulaje de peste 10.000 de lei înregistrau titluri emise de doar 10 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

În prima parte a şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,16%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,41%.

Acţiunile Transgaz (TGN) au continuat linia descendentă din ultimele şedinţe şi au scăzut cu 1,57%, fiind cotate la mijlocul zilei la 185,05 lei. Operaţiunile cu acţiunile Transgaz au cumulat în prima parte a şedinţei de luni doar 92.000 de lei.

Compania a anunţat vineri dimineaţă că a cheltuit 110,7 milioane lei (25,1 milioane euro) pentru proiectul gazoductului Nabucco Vest, iar întrucât proiectul nu s-a concretizat compania de stat va raporta această sumă drept pierdere. Această sumă ar putea creşte cu alte 6,6 milioane de lei, înregistrate drept cheltuieli pentru dezvoltarea Nabucco.

La ora 13:00, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a fost cu 0,67% sub nivelul de vineri.

Totodată, indicele extins BET-XT s-a plasat cu 0,31% sub şedinţa precedentă, iar indicele extins BET-BK a scăzut nesemnificativ, cu 0,11%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Rulajul pieţei, de 7,1 milioane lei (1,6 milioane euro), a fost cu 50% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 4,7 milioane lei (1,1 milioane euro). Peste 80% din lichiditatea de luni a fost reprezentată de transferuri cu acţiunile Erste (4,1 milioane lei), Fondul Proprietatea (712.000 de lei) şi un deal cu titluri Transgaz (925.000 de lei).

Acţiunile Erste au urmat evoluţia de pe piaţa de la Viena şi au crescut cu 1,83%, la 100 lei.

În acelaşi timp, titlurile Fondului Proprietatea au stagnat la 0,6475 lei.

Las mijlocul şedinţei de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în creştere cu până la 0,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...