„În timp, creşterea producţiei SUA şi grupului OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători), alături de încetinirea creşterii cererii, ar urma să compenseze deficitul provocat de înrăutăţirea perturbării aprovizionării din Rusia”, apreciază organizaţia cu sediul la Paris.
Exporturile mai reduse de produse petroliere şi scăderea cererii interne în urma sancţiunilor au redus producţia de ţiţei rusesc cu aproximativ un milion de barili de petrol pe zi (bpd), cu o jumătate de milion bpd mai puţin decât previziona luna trecută IEA. Instituţia estimează că cifra va creşte la 1,6 milioane bpd în mai, apoi la 2 milioane bpd în iunie şi la aproape 3 milioane bpd în iulie, dacă se extind sancţiunile sau cumpărătorii vor reduce achiziţiile de ţiţei rusesc.
Totuşi, anunţă IEA, exporturile Rusiei s-au redresat în aprilie, cu 620.000 bpd, faţă de martie, la 8,1 milioane bpd, livrările ruseşti fiind redirecţionate din Statele Unite şi Europa în special către India.
Piaţa petrolului continuă să fie volatilă în faţa posibilităţii, pe de o parte, ca Rusia să-şi reducă oferta, în special de gaze, în timp ce, pe de altă parte, ţările consumatoare încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.