Bechtel a câştigat un contract de 9,4 miliarde de dolari, FCC va executa lucrări evaluate la 7,8 miliarde de dolari, iar Ansaldo a obţinut o comandă de 5,2 miliarde de dolari.
Reţeaua va avea şase linii şi va face legătura între centrul oraşului, clădirile guvernului, universităţi, zone comerciale, aeroport şi cartierul financiar.
Lucrările de construcţie vor începe în primul trimestru al anului viitor şi vor dura aproxiamtiv cinci ani.
Statele din regiunea Golfului Persic investesc miliarde de dolari din banii obţinuţi din exporturi de petrol şi gaze pentru dezvoltarea infrastructurii, construind aeroporturi, porturi şi reţele feroviare.
Qatar, cel mai mare exportator de gaz natural lichefiat, a atribuit în luna iunie contracte de 8,2 miliarde de dolari pentru construcţia primei faze a reţeleu de metrou din Doha, în cadrul pregătirilor pentru Cupa Mondială la fotbal din 2022.
Dubai a construit în 2009 prima reţea de metrou din rândul statelor arabe din regiune.
Populaţia Riadului va creşte la 8,5 milioane de persoane în următorii 10 ani, de la 6 milioane în prezent. Numărul autovehiculelor din capitală a depăşit în acest an 1,5 milioane.
Arabia Saudită derulează un program de investiţii de peste 500 miliarde de dolari pentru modernizarea infrastructurii şi crearea de locuri de muncă, în încercarea de a diversifica economia dependentă în mare măsură de extracţia de petrol şi gaze.