În jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,3965 – 4,3985 lei, uşor mai jos faţă de nivelul de la aceeaşi oră de vineri, de 4,3890 – 4,3910 lei/euro.
La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,3890 – 4,3910 lei, iar pe parcursul sesiunii cotaţiile au oscilat aproape de 4,4 lei/euro.
Valutele din regiune consemnau variaţii mixte la ora transmiterii acestei ştiri.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de referinţă în creştere cu 1,08 bani, la 4,3994 lei/euro, după şapte sesiuni consecutive de scădere.
În sesiunea de luni, cursul a fost de 4,3886 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultimele opt săptămâni. O paritate mai mică a fost afişată pe 31 mai, dată când euro a fost cotat la 4,3794 lei.
Leul s-a depreciat luni şi în raport cu dolarul, rata de schimb urcând cu 0,82 bani, la 3,3111 lei/dolar. Pentru francul elveţian, cursul a urcat uşor, de la 3,5563 lei/franc la 3,5685 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au crescut uşor, la 4,35 – 4,85% pe an, după ce vineri au fost de 4,01% – 4,51% pe an. Randamentele la o săptămână se plasau la 4,31 – 4,81% pe an.