Asociaţia Brokerilor se opune listării pe bursele străine a companiilor cu capital majoritar de stat

Asociaţia Brokerilor critică iniţiativa Ministerului Economiei de listare duală a 15% din acţiunile Romgaz Mediaş la Bucureşti şi Varşovia sau Londra, deşi autorităţile au motivat că Bursa de Valori Bucureşti este prea mică pentru ca statul să atragă 600 milioane euro.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 16:32
Asociaţia Brokerilor se opune listării pe bursele străine a companiilor cu capital majoritar de stat

Şeful Direcţiei de privatizare din Departamentul Energie al Ministerului Economiei, Gabriel Dumitraşcu, a declarat săptămâna trecută că Ministerul vrea să obţină 600 milioane euro din vânzarea pe bursă a 15% din acţiunile Romgaz, în noiembrie, şi ia în calcul o listare duală, la Bucureşti şi Varşovia sau Londra, întrucât Bursa de la Bucureşti este prea mică pentru a asigura aceşti bani.

Dumitraşcu a adăugat că listarea Romgaz la Varşovia ar avea avantaje pentru că piaţa de capital poloneză este „interesantă, ajunsă la maturitate şi efervescentă”, dar şi dezavantajul apropierii geografice de Bucureşti. Totuşi, Dumitraşcu apreciază că Romgaz ar putea să intre în indicele bursei de la Varşovia şi astfel ar avea vizibilitate.”

„Declaraţia menţionată ilustreză absenţa unei viziuni de dezvoltare a economiei româneşti pe termen lung, singurul obiectiv fiind realizarea unor câştiguri imediate pentru statul român prin procesul de privatizare”, potrivit unui comunicat al Asociaţiei transmis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Brokerii susţin că dezvolatarea pieţei de capital autohtone şi atragerea unor investitori instituţionali mari depind tocmai de listarea la Bursa de Valori Bucureşti a unor pachete de acţiuni pe care statul le deţine la companiile mari din domeniul energiei, listări care ar trebui să urmeze o strategie coerentă şi să respecte calendarul anunţat.

„Rezultatul recent al ofertei secundare Transelectrica arată că se pot face privatizări de succes şi la Bursa de Valori Bucureşti. Desigur că reuşita unei oferte publice depinde însă, în mare măsură, de modul în care ea este pregătită şi promovată, mesajele pe care Guvernul le transmite investitorilor având şi ele un rol important în acest proces”, precizează brokerii.

Oferta Transelectrica, derulată în luna martie, a fost suprasubscrisă cu aproape 60%, statul încasând 164,7 milioane lei (37,6 milioane euro) pentru pachetul de 15% din companie.

Potrivit Asociaţiei, plasarea acţiunilor companiilor naţionale pe piaţa de capital locală, cu posibilitatea participării investitorilor de retail, pentru care adesea sunt utilizate discount-uri, ar reprezenta un factor pozitiv pentru realizarea obiectivelor strategice legate de dezvoltarea pieţei de capital autohtone, care nu este posibilă fără implicarea populaţiei.

„Statul român trebuie să ia în considerare pierderile pe care listarea duală le-ar aduce pe termen lung, plecând de la impozitele şi taxele pe care acesta le-ar putea colecta din câstigurile investitorilor la Bursa de Valori Bucureşti şi până la repercursiunile economice serioase ale subdezvoltării pieţei de capital domestice. Cu astfel de strategii de privatizare, în viitorul apropiat, Bursa de la Bucureşti va fi, intr-adevăr, prea mică pentru a putea contribui la finanţarea economiei româneşti”, au conchis brokerii.

Te-ar mai putea interesa și
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul iniţiat de primarul general Nicuşor Dan, cele aproape 1.300 de......
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în operare trimestrul viitor
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în ...
Shikun and Binui Energy a anunțat alimentarea cu succes cu energie electrică a transformatorului parcului fotovoltaic de ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Au fost efectuate primele probe de iluminat pe lotul 1 Dumbrava - Mizil, semn că lucrările se apropie de final și pe acest ...