Mihaela Lupu îl înlocuieşte pe Stanislav Georgiev ca CFO al UniCredit Ţiriac Bank

UniCredit Ţiriac Bank va avea, începând cu data de 1 august 2013, un nou Chief Financial Officer (CFO), în persoana Mihaelei Lupu, care a ocupat până în prezent funcţia de director Planificare & Control, în cadrul Departamentului Financiar al băncii, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 10:28
Mihaela Lupu îl înlocuieşte pe Stanislav Georgiev ca CFO al UniCredit Ţiriac Bank

Totodată, Mihaela Lupu a fost validată de către Consiliul de Supraveghere al băncii pentru funcţia de membru al Directoratului.

‘Poziţia de CFO a fost ocupată, în ultimii 5 ani, de către Stanislav Georgiev, care va aborda noi provocări în plan profesional odată cu încheierea mandatului în cadrul UniCredit Ţiriac Bank. Cariera lui Stanislav Georgiev (48 de ani) a inclus responsabilităţi diverse în cadrul grupului UniCredit. În anul 2000 a devenit Chief Financial Officer al UniCredit Bulbank Bulgaria. Este absolvent al Universităţii Chicago – Graduate School of Business (Executive MBA), al UMIST (Universitatea Manchester – Institutul de ştiinţă şi tehnologie – BS în Servicii financiare) şi al Universităţii de Economie Naţională şi Mondială (MS în Relaţii economice internaţionale, cu specializare în Sisteme financiare internaţionale) din Sofia. S-a alăturat UniCredit Ţiriac Bank în anul 2007, în calitate de CFO/Vicepreşedinte Executiv’, se arată în document.

Potrivit acestuia, Mihaela Lupu are 38 de ani şi lucrează de 15 ani în cadrul băncii, în diverse arii ale acesteia.

‘Şi-a început parcursul profesional în Bank Austria Creditanstalt România ca analist financiar. Din 2007 până în 2010 a coordonat departamentul Control Financiar şi Sisteme Informatice de Management al UniCredit Ţiriac Bank. În ultimii 3 ani a fost director al Direcţiei de Planificare şi Control, coordonând planificarea strategică, bugetară, administrare a capitalurilor, monitorizarea performanţei financiare şi de business, activităţile de poziţionare de piaţă, analiză financiară, contabilitate de gestiune a costurilor, pregătire a rapoartelor de analiză financiară şi performanţă ale băncii’, informează banca.

Mihaela Lupu este, din martie 2013, membru în Consiliul de Administraţie al UniCredit Leasing Corporation. A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale.

Îndeplinirea responsabilităţilor specifice poziţiei de membru al Directoratului va începe după parcurgerea procesului necesar pentru obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.

UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului UniCredit, banca europeană de top cu reţeaua cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est, numărând peste 3.900 sucursale. Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...