Odată cu începerea exploatărilor în Marea Neagră, România va produce mai multe gaze decât va consuma – Ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat marţi că, odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, România va produce practic mai multe gaze decât va putea consuma.
AGERPRES - mar, 17 mai 2022, 11:46
Odată cu începerea exploatărilor în Marea Neagră, România va produce mai multe gaze decât va consuma - Ministrul Energiei

„Odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, statul român, România va produce practic mai multe gaze decât va putea consuma. Avem timp până la sfârşitul anului 2026, 2027 să ne pregătim în aşa fel încât să consumăm cât mai mult şi vom deveni şi un furnizor de securitate energetică regională”, a susţinut Virgil Popescu, la dezbaterea în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor pe proiectul legii offshore.

El a menţionat că proiectul a fost iniţiat împreună cu liderii coaliţiei de guvernare.

„Este un proiect de lege care vrea să deblocheze investiţiile din Marea Neagră. Să nu uităm că legea care a fost aprobată în Parlament în anul 2018 practic a blocat investiţiile din Marea Neagră. (…) Acest proiect de lege vine să deblocheze, asigură stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ, elimină un prag de impozitare de sub 85 de lei în condiţiile în care probabil preţul de cost, din estimări, se apropie de această cifră şi nu este normal să impozităm ceea ce este preţ de cost şi asigură, pe de altă parte, un mecanism al statului roman ca, în caz de criză, să asigure cu prioritate aprovizionarea României şi, de asemenea, o verificare a contractelor bilaterale, tocmai pentru a preîntâmpina posibile probleme în aprovizionarea cu gaze naturale a României”, a explicat Virgil Popescu.

Popescu: Veniturile prin legea offshore ar trebui să se ducă în investiţii care să stimuleze consumul de gaz

Veniturile suplimentare care se vor încasa ca urmare a aplicării legii offshore ar trebui să se ducă în investiţii care să stimuleze consumul de gaz, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, la dezbaterile asupra acestui act normativ din comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

„Vorbim despre veniturile suplimentare care se vor încasa din legea offshore, probabil începând cu sfârşitul anului 2026. Da, avem nevoie de reţele de gaze, avem nevoie să consumăm cât mai mult gaz în România şi să pregătim consumul şi investiţiile care necesită consum de gaz în România ca să absorbim cât mai mult gaz din rezervele noastre, ca să nu se ducă gazul în alte părţi. De aceea, cred că veniturile din exploatarea gazelor din Marea Neagră şi din perimetrele onshore de adâncime trebuie să se ducă către investiţii care să stimuleze consumul de gaz. Lucrurile sunt foarte evidente”, a explicat Popescu.

El a adăugat că această soluţie pentru investirea veniturilor este mai bună decât cea propusă de USR, care a avansat ideea ca aceşti bani să se ducă în pilonul II de pensii.

„USR doreşte ca aceşti bani să fie investiţi în fondurile de pensii. Asta nu înseamnă să ceea ce propune coaliţia nu este bun. Eu cred că este mult mai bun decât ceea ce propuneţi dumneavoastră, iar taxele şi impozitele se duc către bugetul de stat, nu putem să le direcţionăm direct către companii care administrează privat sau public anumite fonduri”, a afirmat ministrul Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat miercuri preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, informează......
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...