Magiunul de Topoloveni va fi promovat în Elveţia, Norvegia şi Rusia până în 2016

Magiunul de Topoloveni va fi promovat în Elveţia, Norvegia şi Rusia, pe o perioadă de trei ani, respectiv 2013-2016, după ce marţi reprezentanţii companiei Sonimpex şi cei ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au semnat contractul de finanţare din fonduri europene în valoare de 981.613.
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 13:26
Magiunul de Topoloveni va fi promovat în Elveţia, Norvegia şi Rusia până în 2016

„După aproape doi ani, astăzi, 30 iulie, a fost definitivat contractul de promovare a magiunului de Topoloveni în ţări extracomunitare, respectiv în Elveţia, Norvegia şi Rusia, datorită proiectului de aproape un milion de euro aprobat de Comisia Europeană. Aşteptam să fim „copiaţi”, în atragerea fondurilor europene cu aceeaşi viteză cu care am fost copiaţi, în mod fraudulos, în inscripţionarea borcanelor cu titulatura „magiun de prune” deşi conţineau concentrate cu sulfiţi sau pectine. Considerăm că am finalizat o datorie de onoare prin promovarea în ţări terţe a celui mai sănătos dulce realizat într-o fabrică de conserve. Eforturile noastre, nu doar financiare, de a proteja singurul produs tradiţional românesc recunoscut de către UE, prin indicaţie geografică protejată (IGP), la OSIM, OHIM şi recent la ASRO prin standardizarea finalizată luna trecută, sunt un succes”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul general al companiei Sonimpex, Bibiana Stanciulov.

Aceasta a precizat că de la 1 august vor demara primele acţiuni de promovare în Elveţia în cadrul primului proiect aprobat României de CE pentru pieţele din Norvegia, Federaţia Rusă şi Elveţia, magiunul urmând să fie „plimbat” în târguri, unde oamenii pot degusta, dar şi în magazine, cu mostre. Magiunul de Topoloveni va beneficia pe aceste pieţe şi de publicitate.

„Cultura gastronomică românească va face înconjurul Europei, din centru, la nord şi în est. Am fost, din nou, deschizători de drum, un exemplu care trebuie urmat. Ne aparţine primul produs certificat de către UE şi acum şi primul program acceptat de către UE pentru promovare. Europenii vor mânca pâine cu magiun de prune Topoloveni peste care vom pune brânza bio grecească”, a menţionat Stanciulov.

Comisia Europeană a aprobat României, în luna aprilie, un program de promovare a produselor agricole în Elveţia, Norvegia şi Federaţia Rusă, în valoare de totală de circa 4,2 milioane euro, din care partea aferentă României este de 981.613 euro. Programul este derulat de producătorul magiunului de Topoloveni – SC Sonimpex Topoloveni SRL, în comun cu un consorţiu de producători din Grecia.

Din valoarea totală a proiectului în primul an, respectiv 2013/2014, suma alocată pentru promovare este de 322.823 euro, în cel de-al doilea 2014/2015 de 329.289 euro, iar în cel de-al treilea an, 2015/2016 de 329.501 euro.

Compania Sonimpex este singurul producător român din domeniul prelucrării şi conservării fructelor fără zahăr adăugat, fără aditivi şi fără agenţi de conservare, având în portofoliu, pe lângă Magiunul de prune Topoloveni, şi gama de dulceţuri fără zahăr adăugat şi fără conservanţi (afine ecologice, cireşe negre, vişine, căpşuni, prune întregi cu migdale dulci, gutui, cătină, topinambur s.a.), dar şi o zacuscă de vinete şi o pastă de tomate.

Magiunul de prune Topoloveni deţine certificarea de Indicaţie Geografică Protejată (IGP) la nivel european din 8 aprilie 2011, aceasta fiind prima distincţie de acest fel primită de un produs românesc tradiţional. Magiunul natural de prune Topoloveni este produs după o reţetă păstrată din anul 1914. Produsul deţine şi titlul de Furnizor al Casei Majestăţii Regale a României.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...