România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru raportat la trimestrul anterior

Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creştere de 0,4% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent, însă România a avut cea mai mare creştere economică din UE, cu un avans de 5,2%, arată o estimare preliminară publicată marţi de Eurostat.
AGERPRES - mar, 17 mai 2022, 13:17
România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru raportat la trimestrul anterior

În zona euro, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 0,3% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent. În aceeaşi perioadă, Produsul Intern Brut al SUA a scăzut cu 0,4%, scrie Agerpres.

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 5,1% în zona euro şi cu 5,2% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz România, cu un avans de 6,5%, se numără printre statele cu cea mai puternică creştere economică, alături de Portugalia (11,9%), Polonia (9,1%), Austria (8,7%), Ungaria (8%) şi Danemarca (6,8%).

Citeşte şi

În cazul României, datele Eurostat coincid cu cele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică, conform cărora economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior.

Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022, faţă de trimestrul precedent. PIB a urcat cu 6,5%, faţă de T1 din 2021

Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În ceea ce priveşte evoluţia PIB în ultimul trimestru al anului trecut, INS a explicat faptul că pe serie ajustată sezonier indicii de volum au fost modificaţi faţă de a doua variantă provizorie ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială.

Astfel, dacă potrivit datelor publicate în aprilie PIB a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, noile date arată că economia a consemnat un avans de 1%.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022 cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 85 din 8 aprilie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la 103,3%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 97,1%; rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la 101,0%”, se precizează în comunicatul INS.

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior.

Estimările publicate de CNSP sunt în linie cu previziunile instituţiilor financiare internaţionale care au revizuit în scădere semnificativă ţintele de creştere ale economiei româneşti în acest an. Astfel, FMI estima, recent un avans de 2,2% pentru 2022, de la 4,8% cât indica în toamnă, în timp ce Banca Mondială a indicat o creştere chiar mai modestă pentru PIB-ul României, de 1,9%.

Luni, Comisia Europeană a publicat previziunile economice de primăvară, în care a arătat că, după o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflaţia reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanţurile de aprovizionare şi investiţiile.

Proiectul de buget pentru anul 2022 a fost configurat pe o creştere economică de 4,6%.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...