Premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA.
El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen „rezonabil” că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii
Premierul a mai declarat că fiecare cetăţean care cumpără o pâine trebuie să ceară un bon fiscal, deoarece în sens contrar reducerea TVA la pâine va însemna doar „pagubă în buget”, iar Guvernul va rămâne singur în demersul de reducere a evaziunii fiscale.