„Autostrada Ford”: Imagini noi cu lotul care ocolește Slatina înainte de a fi inaugurat luna viitoare

Asociația Pro Infrastructură (API) a postat imagini noi de pe lotul 2 din tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12), care urmează să fie inaugurat luna viitoare. Noua șosea (21,35 km) va avea rol de centură a orașului Slatina.
Anemona Andone - vin, 20 mai 2022, 01:26

„Ultimul punct critic pe DEx12 Centura Slatina. Se lucrează susținut la podurile feroviare de la Găneasa (min 12:45)”, spun reprezentanții API, care anticipează că deschiderea lotului dintre Piatra Olt și Valea Mare este posibilă luna viitoare.

Ei adaugă că, în afară de această zonă de care depinde inaugurarea, mai sunt porțiuni care așteaptă doar asfaltul, parapetele și marcajele. „La Valea Mare (Slatina Nord-Est), circulația va fi deschisă prin cele două girații ale nodului folosind două bretele pentru intrarea și ieșirea pe/de pe DEx12”, continuă reprezentanții API.

 

Lotul 2 al tronsonului 2 din DEx12 este construit de firmele lui Dorinel Umbrărescu. Grupul UMB a construit și lotul 1 al acestui tronson. De asemenea, grupul UMB construiește și tronsoanele 3 și 4 ale DEx12.

drum expres craiova pitesti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 21 aprilie 2022, a fost deschisă circulația pe lotul 1 al tronsonului 2 din DEx12. „S-a deschis circulația pe Lotul 1, Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești! Este primul sector de Drum Expres din România”, a transmis atunci ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

El a subliniat că lucrările au fost finalizate cu o lună mai devreme față de termenul contractual. Cu o lungime de 18,5 km (Robănești – Piatra Olt), acest lot al DEx 12 asigură și ocolirea orașului Balș.

„Evitarea tranzitării localității va scurta timpul de deplasare pe relația Craiova, va elimina aglomerația din oraș și va crește gradul de siguranță rutieră în zonă”, a mai explicat atunci șeful Transporturilor.

El a adăugat că în luna iunie va fi deschisă circulația și pe Lotul 2 (conform graficului de lucrări), între Piatra Olt și Valea Mare (21,35 km). „Acest lot va asigura ocolirea municipiului Slatina, unde la ora actuală traficul rutier provoacă ambuteiaje și disconfort”, a mai spus Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...