Vicepreşedinte ANRE: Sectorul de energie încă tremură. S-au găsit soluţii doar pentru consumatori, iar furnizorii încă nu au primit banii pentru compensare şi plafonare

Sectorul de energie încă tremură şi, dacă la nivelul consumatorilor s-au găsit soluţii, furnizorii încă nu au primit banii pentru compensare şi plafonare, a afirmat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
AGERPRES - mie, 18 mai 2022, 11:38
Vicepreşedinte ANRE: Sectorul de energie încă tremură. S-au găsit soluţii doar pentru consumatori, iar furnizorii încă nu au primit banii pentru compensare şi plafonare

„Eu cred că sectorul încă tremură, pentru că, deocamdată, s-au găsit soluţii doar la nivelul consumatorilor. Am reuşit să liniştim consumatorii, mare parte dintre ei, pentru că, de exemplu, marii consumatori de gaze nu beneficiază la o plafonare şi sunt expuşi unei pieţe cu preţuri foarte mari, dar măcar pe acest segment care este cel mai important al pieţei, consumatorii s-au găsit soluţii”, scrie Agerpres.

El a arătat că nu acelaşi lucru se poate spune despre sectorul furnizorilor de energie.

„Nu pot spune că în privinţa plăţilor care trebuie făcute din bugetul de stat către furnizori lucrurile stau bine. S-au făcut nişte paşi, nişte progrese. Nu pot să vă spun cifre, plăţile sunt făcute de Ministerul Muncii şi Ministerul Energiei, pe baza calculelor ANRE. Noi de abia săptămâna trecută am reuşit să finalizăm primele calcule pentru noiembrie şi decembrie şi sperăm că din acest moment să reuşim să accelerăm, iar la sfârşitul lunii mai să avem plătite primele trei luni (de compensare şi plafonare – n.r.), adică noiembrie, decembrie şi ianuarie. După care schimbăm tiparul şi ne concentrăm pe februarie-martie, apoi şi aprilie”, a continuat oficialul ANRE.

Potrivit acestuia, ANRE primeşte în continuare foarte multe petiţii şi reclamaţii.

„Dacă în 2021 am avut un număr dublu faţă de 2020, în primele trei luni din an a continuat acest val. Sper ca, odată cu ordonanţa 27 (care prevede plafonarea preţului timp de un an – n.r.), lucrurile să se aşeze şi consumatorii să se calmeze. În plus, sunt foarte mulţi potenţiali investitori care au probleme cu obţinerea autorizaţiilor de racordare, ne luptăm cu transportatorul, cu distribuitorii în interpretarea regulamentelor de racordare şi vin sesizări şi din această parte”, a susţinut Bege.

El a precizat că există interes foarte mare pentru instalarea de noi capacităţi de energie regenerabilă şi există şansa să depăşim 10.000 de MW în capacităţi de energie regenerabilă până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...