Cele mai căutate joburi sunt cele de dezvoltator software şi lucrător comercial – platformă

Posturile de dezvoltator software, lucrător comercial, specialist în call center, expert în creditare şi specialist în HR sunt cele mai căutate pe platforma Undelucram.ro, iar salariile variază între 2.400 de lei şi 7.400 de lei.
AGERPRES - mie, 18 mai 2022, 12:25
Cele mai căutate joburi sunt cele de dezvoltator software şi lucrător comercial - platformă

Potrivit sursei citate, cel mai mare salariu mediu este oferit pentru un jobul de software developer – 7.400 lei (IT) iar cel mai mic pentru cel de lucrător comercial – 2.400 lei.

„Când am lansat Undelucram.ro am pornit cu gândul de a-i susţine pe angajaţi să ia decizii despre un anumit loc de muncă prin oferirea unor informaţii pe care adesea nu le află la interviul de angajare. Astfel, transparentizând modul în care funcţionează companiile am devenit un instrument foarte util şi pentru angajatori, în special pentru experţii în resurse umane. Salary Report oferă date din ultimul an despre 400.000 de salarii, însă acest document este rezultatul celor 11 ani de la lansarea Undelucram.ro”, a explicat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro

Potrivit unui sondaj realizat de Undelucram.ro în luna aprilie a acestui an, aproximativ 40% dintre specialiştii în HR spun că firmele pe care le reprezintă au în plan să mărească salariul angajaţilor până la finalul anului cu aproximativ 5-10%, iar 32% au afirmat că vor să crească salariul cu 10-15%,

În jur de 15% dintre recruiteri au spus că angajatorul va mări salariul cu maximum 5% în acest an. Sunt şi angajaţi mai norocoşi pentru care firma va creşte salariul cu 15-25% (în jur de 5% dintre angajatori), iar 3,5% dintre respondenţi mizează pe o majorare de peste 25%.

Aproximativ 5% dintre specialiştii în HR au declarat că firma pe care o reprezintă nu va mări salariul în acest an.

Pentru acest sondaj au răspuns 819 experţi în recrutare din domeniile IT&C, bănci&servicii financiare, retail, BPO&servicii, transport&logistică, producţie industrială, automotive, educaţie, farma, HoReCa, construcţii&imobiliare, sănătate.

Beneficiile cel mai des oferite sunt: bonurile de masă (58%), bonusuri şi prime de performanţă (35%), program de lucru flexibil sau lucru de acasă (34%), programe de training şi acoperire costuri certificări profesionale (22%), abonament medical (11%), diferite activităţi de wellbeing – masaj, psihoterapie, cursuri pentru diferite hobby-uri (11%), asigurare medicală (10%), abonament la resursele unei biblioteci online sau offline (8%), decontare transport sau asigurare transport (8%), mai multe zile de concediu (6%), prime de vacanţă (5%), pensie facultativă (4%).

Undelucram.ro este cea mai mare comunitate online a angajaţilor din România, cu peste 850.000 de potenţiali angajaţi pe platformă. Platforma pune la dispoziţia angajaţilor şi Salariometru – un instrument online pentru compararea salariilor din România, un calculator de salariu şi resurse pentru dezvoltarea carierei, precum modele de CV, topul angajatorilor şi articole despre industrie.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...