Comisia Europeană vrea ca europenii să consume anul acesta cu 5% mai puţină energie

Comisia Europeană vrea ca europenii să consume anul acesta cu 5% mai puţine gaze şi petrol, conform planului prezentat miercuri de Executivul comunitar pentru a realiza ruperea rapidă a Uniunii Europene de combustibilii fosili din Rusia, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 18 mai 2022, 16:03
Comisia Europeană vrea ca europenii să consume anul acesta cu 5% mai puţină energie

Obiectivul Comisiei este acela de a economisi astfel circa 13 miliarde de metri cubi de gaze şi 16 milioane tone de petrol, ca parte a planului „Repower EU”, prezentat miercuri de Executivul comunitar în vederea reducerii cu 66% a achiziţiilor de gaze ruseşti, anul acesta, şi a se desprinde de aceste importuri în 2030, scrie Agerpres.

Potrivit propunerii, această economie se poate obţine prin reducerea temperaturii pentru încălzire, folosirea mai redusă a aerului condiţionat, utilizarea mai puţin a maşinilor şi folosirea transportului public, utilizarea mai eficientă a electrocasnicelor şi stingerea luminii când nu mai e necesară.

„Nu spunem oamenilor ce trebuie să facă, dăm sugestii”, au subliniat surse comunitare în legătură cu o economie pe care şi Agenţia Internaţională a Energiei o consideră posibilă.

Printre aceste sugestii se află şi stimulente precum reducerea TVA în cazul sistemelor de climatizare de înaltă eficienţă şi pentru izolarea clădirilor, precum şi promovarea pompelor de căldură şi achiziţia de electrocasnice mai eficiente energetic.

Comisia consideră că moderarea cererii energetice „va reduce presiunea pe pieţele de energie şi va ajuta la scăderea globală a preţurilor”.

Planul amplu al Executivului comunitar prevede şi ca industriile să se ralieze la acest efort prin electrificare, care va permite o economie suplimentară de 35 miliarde metri cubi de gaze în 2030, din care 2030 miliarde mc vor proveni din sectoare precum cel al mineralelor nemetalice, cimentului, sticlei, ceramicii şi industriei chimice.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...