Potrivit INS, în luna iunie 2013, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,6 la sută, fiind în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna iunie 2012.
„Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iunie din anul curent este de 736.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (720.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (710.000 persoane). Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,3 la sută în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,8 la sută în cazul celor de sex feminin)”, precizează INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,2 la sută pentru luna iunie (6,9 la sută în cazul bărbaţilor şi 5,4 la sută în cel al femeilor).
INS mai precizează că numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,2 la sută din numărul total al şomerilor estimat pentru iunie 2013.