AdePlast a finalizat construcţia unei fabrici de vopsea la Ploieşti, investiţie de 3,2 mil.euro

Producătorul de materiale de construcţii AdePlast, deţinut de omul de afaceri Marcel Bărbuţ, a deschis o fabrică de vopsele şi tencuieli decorative la Ploieşti, proiect care a necesitat o investiţie de 3,2 milioane euro.
Economica.net - joi, 01 aug. 2013, 12:33
AdePlast a finalizat construcţia unei fabrici de vopsea la Ploieşti, investiţie de 3,2 mil.euro

Odată cu încheierea acestui proiect, compania finalizează un program investiţional de dezvoltare de peste 23 de milioane de euro, început anul trecut.

AdePlast operează trei platforme industriale, la Oradea, Ploieşti şi Roman, şi produce adezivi, mortare, vopsea şi polistiren.

„Am construit fabrica de vopsele şi tencuieli decorative de la Ploieşti în aproape 9 luni, adică un timp record pentru o asemenea dezvoltare industrială. Am finalizat cu succes, la termenele programate, toate investiţiile pe care ni le-am propus pentru acest an şi, mai important, suntem în grafic cu obiectivele de business, la mijlocul anului având o creştere de 31% faţă de anul trecut”, a declarat în comunicat Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.

Capacitatea de producţie a fabricii de la Ploieşti este de 50.000 tone pe an, în trei schimburi, egală cu cea de la Oradea.

„La Ploieşti vom produce vopsele, tencuieli decorative şi amorse, având în pregătire şi o linie de lacuri şi emailuri pe bază de apă. În momentul de faţă divizia de vopsele a atins 9 procente din business-ul total al companiei, în cursul lunii iunie atingând nivelul de vânzări pe care l-am realizat în tot anul 2012”, a declarat Bogdan Pîrvu, manager al diviziei de vopsele AdePlast.

Fabrica de vopsea de la Ploieşti va alimenta inclusiv exportul către Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria şi ţările arabe.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – secretar de stat
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunță start bun pe secțiunea - lipsă Margina - Holdea din lotul 2 al A1 Lugoj - Deva. Finanțat prin PNRR, acest "lot al urșilor"......
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Secretarul de Stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat vineri că a fost într-o vizită pe șantierul ...
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, ...
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate ...