„Eu sper ca în cursul lunii iunie să înceapă derularea programelor asumate de minister, evident, primul dintre ele fiind Start-Up Nation ediţia a III-a. Din punctul nostru de vedere suntem pregătiţi. Singurii care pot răspunde cu certitudine pentru data exactă sunt cei de la STS. Noi ne-am fi dorit să îi dăm drumul şi eram pregătiţi din cursul lunii martie. După trei amânări nici nu îndrăznesc să avansez o dată certă. În cursul lunii iunie, sper ca cei de la STS să ne dea posibilitatea să dăm drumul acestui program”, a declarat Constantin Daniel Cadariu, la conferinţa online „vorbIMM despre: Start-up Nation 2022”.
El a subliniat că acest program este aşteptat de către cei din mediul de afaceri menţionând că a primit solicitări „în mod direct şi pe cale online pentru ediţia a III-a”.
„Principala noutate faţă de primele două ediţii va fi faptul că în cadrul acestei ediţii nu vom mai puncta numărul de salariaţi. Tot în urma analizei am constat că au fost prea multe cazuri, cel puţin în ediţia a II-a, în care mulţi dintre aplicanţi au preferat, pentru punctaj maxim, să se angajeze la număr maxim de salariaţi, de şase, şi să epuizeze practic granturile acordate prin program pentru componenta salarială – salariul efectiv şi dările la salarii”, a explicat Cadariu.
Ministrul a precizat că locurile de muncă nou create vor constitui o condiţie, însă nu vor mai fi punctate.
„Granturile vor fi tot de 200.000 lei. Granturile maxime vor fi tot de 200.000 lei pentru o ţintă de 10.000 de beneficiari. O altă noutate a programului este că va avea un pilon dedicat celor din diaspora cu alţi 1.000 de beneficiari, tot cu granturi de până la 200.000 lei. Noi am structurat lucrurile în felul următor: în condiţiile în care aplicantul se va angaja la doar un salariat, grantul va fi de 100.000 de lei, dacă se va angaja la crearea a cel puţin două locuri de muncă, grantul va fi de 200.000 lei”, a mai spus ministrul.
Totodată, el a menţionat că, spre deosebire de ediţiile trecute, „discutăm de o cofinanţare din partea beneficiarilor care va fi între 5 şi 15%, punctată corespunzător, în funcţie de angajamentul aplicantului”.
„În urma unei convenţii şi a unui Memorandum încheiat în prealabil cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, vom asigura posibilitatea garantării creditului din partea partenerilor către beneficiari”, a adăugat şeful de la IMM-uri şi Turism.
De asemenea, ministrul a precizat că atât Start-Up Nation, cât şi celelalte programe din pachetul pregătit de minister vor avea o componentă digitală, obligatorie, de minim 5.000 de euro.
„Din cadrul grantului, din varianta maximală de 200.000 lei, vor putea fi folosite anumite sume pentru salarii. În cazul unui salariat, suma maximă folosită va putea fi de 30.000 lei, pentru doi sau mai mulţi salariaţi, de 60.000 lei. De asemenea, am prevăzut în cadrul programului faptul că suma maximă care poate fi folosită pentru activitatea de consultanţă va fi de 10.000 lei. Va avea un punctaj suplimentar şi eventual investiţii în componenta verde a activităţii economice. Cheltuielile eligibile principale vor fi echipamentele tehnologice, dar nu numai, şi spaţiile de lucru, mijloacele de transport, mobilier, cursuri, salarii. Sunt datele generale cu referire la ediţia a II-a a acestui program”, a susţinut acesta.
În altă ordine de idei, el a afirmat că, la început de an, s-a încercat convenirea unui calendar de lansare a programelor asumate de minister începând cu Start-Up Nation, ediţia a III-a.
„Într-o primă formă ar fi trebuit ca acest program să fie lansat în cursul lunii martie, noi având grijă să ne facem treaba, să pregătim atât actul normativ, cât şi programul în sine, să-l discutăm cu beneficiarii, cu cei care sunt asociaţi sub diverse forme din partea IMM-urilor. Noi ne-am făcut treaba, din păcate am ajuns în situaţia în care s-a amânat pentru luna aprilie lansarea programului, undeva în jurul datei de 29. Ulterior, am primit o solicitare din partea celor de la STS pentru o nouă amânare, pentru întreg calendarul de programe, să înceapă în data de 17 mai”, a explicat ministrul.
Însă, nici termenul de 17 mai nu a putut fi respectat.
„Sunt justificări corecte. Într-o prima fază, urgenţele în activitatea celor de la STS au ţinut de punerea în aplicare a programelor din PNRR, unde existau nişte urgenţe şi încă există. În momentul de faţă, cea de a treia amânare se datorează acelui program, ultim program probabil din cadrul temporar Covid, cel care se adresează fermierilor şi celor din industria alimentară pentru acele granturi pentru capital de lucru care merg până la 120.000 de euro şi pentru care poimâine ministerul nostru va lansa şi va da drumul etapei de depunere a cererilor de finanţare. Din punctul nostru de vedere, din punct de vedere juridic, din punct de vedere al contractului, suntem pregătiţi să respectăm termenul asumat de 26 mai pentru acest program capital de lucru pentru fermieri şi industria alimentară”, a punctat Cadariu.
Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR) a organizat, marţi, evenimentul online „vorbIMM despre: Start-up Nation 2022”.