5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă – 02.07.2013

Topul celor mai costisitoare instituții publice, cum s-au împărţit pe programe cei 700 de milioane de euro luaţi în iulie de la Uniune Europeană şi cât ar costa finalizarea autostrăzii Bechtel. Citeşte pe larg revista presei din 2 august 2013
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 05:33
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă - 02.07.2013

ZF: Cum s-au împărţit pe programe cei 700 de milioane de euro luaţi în iulie de la Uniune Europeană. Cu 1,3 miliarde de euro luaţi de la UE, Programul Operaţional Regional (POR) rămâne în iulie cel mai avansat din punctul de vedere al absorb­ţiei, în vreme ce POS Transporturi (POS T), cel mai bine finanţat program (cu o alocare totală de 4,5 miliarde de euro între 2007 şi 2013), rămâne spre coada clasamentului, chiar dacă luna aceasta a reuşit, pentru prima dată în acest an, să obţină bani de la UE (programul a fost presuspendat până de curând) –  rambursări de 360 milioane de euro. Cei mai mulţi bani (rambursări) au fost obţinuţi de la 30 mai până la 26 iulie – de când datează ultimele date disponibile – de POS T (360 milioane de euro), POR (215,6 milioane de euro), POS Mediu (114 milioane de euro) şi POSDRU, programul pentru resurse umane (36,9 mil. euro).

Adevărul: Sute de mii de fermieri riscă amenzi de la Fisc pentru că nu şi-au depus declaraţiile de venit aferente impozitului agricol. Statisticile agricole prezentate în ultimele zile arată că România are peste 990.000 de exploataţii care deţin suprafeţe de peste două hectare. Administratorii acestora ar fi trebuit să se înregistreze încă de acum o lună la Fisc, în vederea impozitării, dar numai o parte foarte mică dintre ei au şi trecut pe la administraţiile financiare pentru a depune formularul 221.

Capital: Topul celor mai costisitoare instituții publice. Institutul Cultural Român, care are venituri de un milion de lei anual la cheltuieli de 43 de milioane, sau Camera Deputaților, care obține venituri proprii de șapte milioane de lei (cel mai probabil din închirierea unor spații din Palatul Parlamentului), dar cheltuiește de 30 de ori mai mult. În alte situații, însă, veniturile atârnă ceva mai greu în buget. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară (ANSVA) a avut în 2012 cheltuieli anuale de 671 de milioane de lei și venituri de 150 de milioane, Academia Română a raportat pentru același an cheltuieli de 354 milioane de lei și venituri de 101 milioane, iar Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a avut un buget de 372 de milioane de lei, din care 153 de milioane de lei din surse proprii.

România liberă: Peisaj selenar lăsat în urmă de Bechtel.  La încheierea contractului, statul primeşte cadou de la Bechtel, mii de metri cubi de balast, piatră spartă, grinzi de beton, oţel, toate materialele fiind depozitate în câmp, kilometri de terasamente înierbate şi taluzuri căzute. Terminarea lucrărilor începute la sectorul 3C Suplacu de Barcău-Borş, care nu au fost protejate prin lucrări de conservare, va costa statul român 250 de milioane de euro, arată un raport al firmei de consultanţă Egis care a inventariat lucrările cu puţin timp înainte de rezilierea contractului cu firma americană. Potrivit raportului, parte a acordului de încetare a contractului semnat în 2003, totalul lucrărilor executate în septembrie 2012 se cifra la puţin peste 6 milioane de euro în condiţiile în care mai sunt de executat lucrări în valoare de 253 milioane euro.

ZF: Hoteluri în paragină şi condiţii mizere în unităţile de cazare din Eforie Sud şi Olimp. Un turist: „Hotelierii să transpire pentru bani, nu să cerşească“. Zeci de hoteluri construite înainte de Revoluţie în sudul litoralului şi vândute de stat către privaţi precum THR Marea Neagră (deţinută de SIF Transilvania), fraţilor Micula sau lui  Josef Goschy, cei mai mari proprietari de pe litoral, sunt acum în paragină şi îşi pun amprenta pe aspectul staţiunilor în care se află.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...