Ungaria va taxa profiturile excesive ale corporațiilor. Banii vor merge spre armată și subvențiile pentru energie

Ungaria va obliga băncile, companiile de telecomunicaţii, de asigurări, companiile aeriene, cele din sectorul energiei şi marile lanţuri de supermarketuri să plătească la bugetul de stat o mare parte din profiturile lor ''în exces'', a anunţat miercuri premierul Viktor Orban, potrivit agenţiilor Reuters şi MTI, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 25 mai 2022, 20:52
Ungaria va taxa profiturile excesive ale corporațiilor. Banii vor merge spre armată și subvențiile pentru energie

Orban a precizat că aceste taxe speciale se vor aplica anul acesta şi anul viitor. Băncile şi companiile care obţin profituri suplimentare în actuala situaţie dificilă în contextul războiului din Ucraina şi al creşterii preţurilor vor trebui să contribuie la finanţarea consolidării armatei ungare şi a plafonării preţurilor la energie pentru populaţie, a indicat el într-un mesaj video pe Facebook.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat angajamentul acestuia de a proteja ”familiile, pensionarii, locurile de muncă şi reducerile de preţuri la utilităţi chiar şi în situaţia de război prelungit” în Ucraina vecină.

Războiul prelungit şi politica de sancţiuni a UE, care ”nu arată nicio îmbunătăţire”, vor provoca împreună ”creşteri de preţuri drastice”, a explicat Orban, subliniind în continuare că armata ungară trebuie consolidată fără întârziere.

Prin urmare, ”le cerem şi ne aşteptăm de la cei care fac profituri în exces în această situaţie de război să ajute oamenii şi să contribuie la cheltuielile de apărare ale ţării”, a concluzionat Viktor Orban, care marţi a declarat starea de urgenţă din cauza conflictului armat din Ucraina.

Detaliile deciziei sale anunţate acum vor fi publicate joi.

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...