Preşedintele Băncii Mondiale avertizează că războiul ar putea declanşa o recesiune globală

 Preşedintele Băncii Mondiale, Davis Malpass, a sugerat miercuri că invadarea Ucrainei de către Rusia şi impactul asupra preţurilor energiei şi alimentelor, precum şi asupra disponibilităţii îngrăşămintelor, ar putea duce la o recesiune globală, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 26 mai 2022, 10:26
Preşedintele Băncii Mondiale avertizează că războiul ar putea declanşa o recesiune globală

La un eveniment găzduit de Camera de Comerţ a SUA, preşedintele Băncii Mondiale a explicat că Germania, a patra mare economie mondială, a încetinit deja semnificativ din cauza preţurilor mai ridicate la energie, iar reducerea producţiei de îngrăşăminte ar putea înrăutăţi condiţiile pe plan global.

„Dacă privim datele privind PIB-ul, este dificil acum să vedem cum am putea evita recesiunea”, a declarat Davis Malpass, fără a prezenta estimări privind evoluţia economiei mondiale.

El a apreciat că economia rusă şi cea ucraineană ar urma să înregistreze scăderi semnificative, în timp ce Europa, China şi Statele Unite se vor confrunta cu o încetinire a creşterii.

Cele mai afectate vor fi statele în curs de dezvoltare, din cauza lipsei îngrăşămintelor, a livrărilor de alimente şi de energie. „Ideea dublării preţului energiei este suficientă pentru a declanşa o recesiune”, a avertizat preşedintele Băncii Mondiale.

Instituţia a înrăutăţit luna trecută previziunile privind creşterea economiei globale în 2022 la 3,2%, de la 4,1%, din cauza impactului războiului.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...