Statul cumpără fabrica de zahăr Luduș de la Tereos, alături de fermieri

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o nouă întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR și pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduș, județul Mureș, de către stat în parteneriat cu aproximativ 100 de fermierii ce vor constitui o Cooperativă. François Queva, CEO Tereos România, spune că fabrica nu se închide și nu au fost dezmembrate componente ale fabricii.
Andrada Ghira - joi, 26 mai 2022, 12:16
Statul cumpără fabrica de zahăr Luduș de la Tereos, alături de fermieri

Ministerul Agriculturii se pare că s-a decis asupra unei variante prin care fabrica de zahăr Luduș de la Mureș, aflată acum în proprietatea companiei franceze Tereos, își va putea continua activitatea. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susține că ministerul va cumpăra fabrica, în parteneriat cu fermierii din zona.

Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârșit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare precum și elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producție și activitatea în fabrică, mai ales în contextul internațional al pieței zahărului”, a declarat ministrul Chesnoiu.

Anterior, acesta anunțase trei posibile variante pentru unitatea de la Luduș: preluarea fabricii de către fermierii din zonă, asocierea între fermieri și  investitori privați sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanții.

Echipa de negociere formată din reprezentanți ai MADR va transmite o adresă către managementul Tereos România, prin care va solicita documente juridice și financiare, precum și alte aspecte legate de funcționalitatea fabricii de la Luduș, cu scopul de a face pași concreți în acest demers.

Fabrica va fi preluată de aproximativ 100 de fermieri

„Fermierii vor forma o cooperativă formată din aproximativ 100 de cultivatori care exploatează 6-7.000 de hectare cultivate cu sfeclă de zahăr, iar aceasta va prelua fabrica de la Luduș. Lucrurile sunt în linie dreaptă, pentru că nu avem un orizont de timp foarte mare. În cel mult o lună-două procedura trebuie finalizată pentru a putea procesa în campania 2023. Fermierii trebuie să facă reparații curente ( normale pentru orice astfel de unitate de producție n.red), este nevoie de capital de lucru”, a declarat pentru Economica Mihai Dimitriu, director executiv Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

Potrivit acestuia, una dintre variantele de lucru era ca statul să preia fabrica pentru a o revinde ulterior fermierilor.

Tereos spune că informațiile privind închiderea fabricii sunt zvonuri

Conform comunicatului Ministerului Agriulturii, François Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spațiul public legate de închiderea fabricii, menționând că angajamentul luat în fața ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unități de producție către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.

Din informațiile Economica, unitatea de producție nu este efectiv închisă, dar Consiliul Consultativ al companiei franceze a semnat deja un protocol prin care și-a dat acceptul ca liniile de producție să fie închise.

În plus din data de 15 mai, toți cei aproximativ 150 de angajați ai fabricii au intrat în perioada de preaviz.

„Au fost semnate deja disponibilizările. Dar probabil că se va reveni și angajații vor intra în șomaj tehnic până vor fi preluați de noua structură”, a mai explicat Dimitriu.

La începutul săptămânii viitoare, echipa de negociere se va deplasa la Luduș pentru a evalua la fața locului situația existentă, urmând ca după această etapă să fie implicați în acest proces specialiști și experți ai altor instituții ale statului, astfel încât preluarea fabricii de zahăr să fie realizată în cele mai bune condiții.

Ambele părți au agreat un calendar al preluării investiției, ținând cont și de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduș.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...