Chisăliţă: România nu va fi niciodată independentă energetic. Sacrificiile ar fi foarte mari, ca în regimul Ceauşescu

România nu va fi niciodată independentă energetic, întrucât sacrificiile economice şi sociale ar fi foarte mari, la fel cum s-a întâmplat în regimul Ceauşescu în anii 1980, a afirmat, joi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, în conferinţa "Consecinţele economice ale războiului".
AGERPRES - joi, 26 mai 2022, 14:07
Chisăliţă: România nu va fi niciodată independentă energetic. Sacrificiile ar fi foarte mari, ca în regimul Ceauşescu

„Independenţa energetică este un ţel pe care, în ultimii 30 de ani, îl reluăm o dată la 10 ani. Este un ţel cel puţin ridicol, ca să nu spun mai mult. România nu este şi nici nu va fi niciodată independentă energetic. Cred că nici n-ar trebui să ne dorim atât de mult să fim independenţi energetic, întrucât sacrificiile sociale şi economice ar fi foarte mari. Ar fi de genul sacrificiilor pe care regimul Ceauşescu le-a făcut în anii ’80 pentru ca România să devină independentă din punct de vedere financiar şi rezultatele le-am văzut cu toţii”, a spus Chisăliţă.

În opinia sa, importante sunt securitatea energetică şi rezilienţa, precum şi resursa umană şi naturală, care este foarte prost gestionată, cu pierderi foarte mari.

„România rămâne campionul Europei în ceea ce priveşte pierderile energetice enorm de mari. Înainte să ne punem o centrală pe gaz sau o pompă de căldură, întotdeauna elementul principal este să reducem pierderile, risipa”, a continuat expertul.

Chisăliţă a arătat că infrastructura energetică a ţării, proiectată în anii 1950, este depăşită tehnic, ca şi când am merge cu o maşină nouă, electrică, pe un drum de ţară.

„Noi lucrăm pe un sistem care nu mai este actual, mă refer la conceptul care a fost pus pe masă în anii 1950, sistemul de termoficare, electroenergetic, gazier, de transporturi, pe care noi continuăm să îl folosim schimbând pe ici pe colo, ceea ce nu aduce ce ne-am dori din punct de vedere tehnic şi economic. În 1950 au fost nişte funcţii matematice şi modelarea matematică ce a încercat să pună de acord cererea de atunci cu modelul producţiei. Toate aceste aspecte nu mai au de-a face cu nimic, nici în zona de producţie, nici în cea de consum. Atunci ne găsim într-o situaţie în care dăm drumul la încălzire electrică, punem maşinile pe electricitate, trecem totul pe electricitate, dar rămânem cu drumul de ţară. Mai ales că nu suntem familiarizaţi cu autostrăzile, mai rămânem şi cu acele sisteme de transport energie şi gaze total defazate”, a susţinut reprezentantul asociaţiei.

El a subliniat că toate strategiile se fac acum după ureche.

„Este o chestie foarte tehnică, dar şi foarte tristă, pentru că, dacă acum 70-80 de ani aveam aceste institute care lucrau după modele matematice, astăzi constatarea mea este că se lucrează după ureche: azi mergem pe gaze, mâine pe energie electrică, avem un heirupism în fiecare zi”, a completat Chisăliţă.

Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, a participat joi la videoconferinţa „Consecinţele economice ale războiului”, organizată de grupul de presă Bursa.

Te-ar mai putea interesa și
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului......
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...