3,3 milioane de pensionari, care au pensia mai mică sau egală cu 2.000 de lei, vor primi anul acesta un ajutor de 700 de lei.
Ajutorul se acordă doar anul acesta, o singură dată. În total, este vorba de un ajutor acordat pensionarilor în valoare de 2,31 miliarde de lei, potrivit unui proiect de act normativ obținut de Economica.net.
Ajutorul face parte din pachetul de măsuri sociale „Sprijin pentru România” și va fi suportat de la bugetul de stat.
Alte măsuri anunțat de Guvern sunt: amânarea pentru nouă luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă și acordarea unui sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie.