Scumpirea biletelor CFR de la 1 iulie, în Monitorul Oficial

În bugetul CFR Călători aprobat la finalul lui martie de guvern se menționa scumpirea biletelor cu 20% de la 1 iulie 2022. Acum decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Ion Dobreanu - vin, 27 mai 2022, 10:13
Scumpirea biletelor CFR de la 1 iulie, în Monitorul Oficial

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, declara la finalul lunii martie că „Guvernul a aprobat bugetul CFR Călători. Compania a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022. Mai exact, o majorare cu 20%, după nouă ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim despre prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant”.

Conform Club Feroviar, aseară a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii prin care se scumpesc biletele de tren începând cu data de 1 iulie 2022. Majorarea va fi de 20%, iar pentru secția Oravița-Anina se instituie un tarif special.

Mai multe detalii puteți găsi pe Club Feroviar.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...