Ford a fost amendată în SUA cu 17 mil dolari pentru că a întârziat rechemarea unor maşini în service

Compania Ford a fost amendată în SUA cu 17,35 milioane de dolari pentru că a rechemat târziu în service aproape 500.000 de vehicule de teren Escape, după descoperirea unei probleme la pedala de acceleraţie, potrivit agenţiei americane pentru siguranţă rutieră, transmite AFP.
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 13:37
Ford a fost amendată în SUA cu 17 mil dolari pentru că a întârziat rechemarea unor maşini în service

Instituţia a deschis în iulie 2012 o anchetă după mai multe incidente, din care unul mortal, legat de o problemă la pedala de acceleraţie la 730.000 de vehicule de teren Ford şi Mazda, din care peste 400.000 de vehicule Ford Escape fabricate în intervalul 2001-2004.

Ford a anunţat opt zile mai târziu rechemarea a 484.000 de vehicule 4X4 Escape, din care 421.700 în Statele Unite.

În acordul amiabil al Ford cu autorităţile americane se arată că este posibil ca grupul să nu fi informat la timp agenţia pentru siguranţă rutieră, proprietarii, cumpărătorii şi concesionarii, în legătură cu posibila defecţiune.

Ford a negat într-un comunicat că ar fi încălcat vreo reglementare şi a confirmat încrederea în actualul sistem de identificare şi rezolvare rapidă a eventualelor probleme ale vehiculelor.

Grupul a precizat că a acceptat acordul propus de autorităţi pentru a evita un conflict juridic de lungă durată.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul mediu spot al energiei electrice din România scade pentru a treia lună la rând
Prețul mediu spot al energiei electrice din România scade pentru a treia lună la rând
Prețul mediu al energiei electrice din piața spot a scăzut și în octombrie față de luna precedentă, pentru a treia oară la rând. Și, cu un nivel de 446 de lei/MWh, ajunge mai mic și......
Abu Dhabi a preluat o participaţie minoritară la casa de licitaţii Sotheby’s
Abu Dhabi a preluat o participaţie minoritară la casa de licitaţii Sotheby’s
La două luni după ce Sotheby's a anunţat că va vinde o participaţie minoritară către fondul suveran de investiţii ...
ING vrea să îşi recompenseze acţionarii cu 2,5 miliarde de euro pe fondul unui profit peste aşteptări
ING vrea să îşi recompenseze acţionarii cu 2,5 miliarde de euro pe fondul unui profit peste aşteptări
Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat joi lansarea unui program de răscumpărări de acţiuni şi distribuire de dividende ...
Rusia se pregăteşte de noi majorări de taxe pentru a finanţa războiul din Ucraina (analiză)
Rusia se pregăteşte de noi majorări de taxe pentru a finanţa războiul din Ucraina (analiză)
Rusia va fi nevoită să majoreze şi mai mult taxele pentru a putea finanţa războiul din Ucraina, potrivit economiştilor ...