Ciocoiu, Raiffeisen Bank: Vedem o accelerare istorică la nivel de cumpărare bilete de avion şi vacanţe

Raiffeisen Bank România a înregistrat, în primul trimestru, o accelerare istorică la nivel de cumpărare bilete de avion şi vacanţe plătite cu cardurile online din conturile băncii, a declarat vineri Radu Ciocoiu, Executive Director, Regional Corporate and Public Sector, Raiffeisen Bank România.
AGERPRES - vin, 27 mai 2022, 15:44
Ciocoiu, Raiffeisen Bank: Vedem o accelerare istorică la nivel de cumpărare bilete de avion şi vacanţe

„Dacă e să ne uităm doar la cifrele de la primele trei luni ale acestui an, discutăm de o accelerare a plăţilor şi, în acelaşi timp, de o intensificare a modului în care consumatorul din România adoptă toate aceste soluţii digitale, inclusiv cu impact la nivel de e-commerce. Dacă ne uităm la primele trei luni, Raiffeisen are peste 50.000 de utilizatori digitali activi în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut – şi, practic, a ajuns la aproape 1,1 milioane de clienţi digitali activi la 31 martie, iar dacă ne uităm la tranzacţiile e-commerce, deci la numărul lor, efectuate de persoanele fizice prin intermediul cardurilor de debit, vedem o creştere de circa 34% în primele trei luni ale anului 2022 versus perioada similară a anului trecut, o creştere într-adevăr notabilă – şi care într-un fel sau altul confirmă tot ceea ce s-a discutat şi la nivel de studiu, inclusiv impactul în România. De asemenea, tot ceea ce vedem: plăţile cu cardurile online făcute din conturile Raiffeisen Bank, o accelerare istorică la nivel de cumpărare bilete de avion şi vacanţe. E mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a menţionat Radu Ciocoiu, la evenimentul Barometrul e-Commerce.

El a subliniat că s-a înregistrat o accelerare şi la plăţile care vizează achiziţia de electrocasnice, restaurante, haine.

„Din punctul acesta de vedere, cifrele de creştere sunt istorice. Nu cred că am văzut foarte mulţi ani cele pe care le vedem la început de 2022 şi nu discutăm doar despre numărul de tranzacţii, ci şi de volumul lor. În volum au crescut cu aproape 35% dacă ne uităm din punctul acesta de vedere, al volumului plăţilor. Ceea ce este de asemenea interesant – pentru ca s-a discutat foarte mult şi în studiu de modul în care consumatorul român adoptă noile trenduri digitale, vedem o accelerare semnificativă şi în zona de plăţi efectuate prin intermediul telefonului sau prin intermediul ceasului inteligent. Dacă e să ne uităm, faţă de anul trecut, acestea au crescut cu aproape 83%, ceea ce şi pentru noi, pentru că avem perspectiva şi altor pieţe din regiune, observăm un apetit crescut al consumatorilor români de a merge către aceste canale digitale şi care, într-un fel sau altul, ne şi ajută în a accelera transformarea noastră către soluţii sustenabile”, a adăugat Radu Ciocoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...