Investiţie de 65 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic la Satu Mare

O firmă spaniolă construieşte în oraşul Livada, judeţul Satu Mare, un parc fotovoltaic de 135 de hectare, investiţia ridicându-se la 65 de milioane de euro.
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 18:53
Investiţie de 65 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic la Satu Mare

Şeful de şantier, Filip Popescu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că parcul are o capacitate de 56 MW şi va produce energie electrică pentru aproximativ 60.000 de locuinţe.

„Parcul are o putere de 56 MW, ca mărime este al şaptelea din lume, pe o suprafaţă de 135 hectare. Investiţia este de 65 de milioane de euro. Va fi gata în noiembrie, anul acesta vrem să facem toate probele, va produce energie pentru 60.000 de locuinţe”, a declarat Filip Popescu.

După finalizarea investiţiei la parc vor lucra aproximativ 15 persoane, pentru partea de întreţinere a panourilor, dar şi pentru întreţinerea terenului.

„Cel mai mult ne interesează electricieni, ingineri, pentru înlocuirea panourilor, dar o să avem oameni şi pentru tuns iarba, întreţinerea drumurilor. Căutăm oameni de peste tot, dar cât mai aproape de Livada”, a precizat Filip Popescu.

Potrivit acestuia, amortizarea investiţiei depinde foarte mult de soare, dar şi le legislaţiei, însă în general o asemenea investiţie se recuperează în 12-15 ani.

Primarul oraşului Livada, Arthur Piricsi, a declarat pentru AGERPRES că pe plan local o asemenea investiţie înseamnă foarte mult, urmând să fie plătite impozite.

„Doar pentru eliberarea autorizaţiei de construire au plătit o taxă de 250.000 de lei. A fost un avantaj foarte mare pentru că am putut să investim banii în altă parte. Impozitele le vor plăti şi în funcţie de puterea produsă, care depinde şi de timp”, a declarat primarul.

Firma constructoare face parte din grupul Bester Generacion, care deţine şi majoritatea parcului, printre proprietarii mai fiind italieni şi coreeni.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...