Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost adus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei după ce a fost arestat în vederea extrădării.
Potrivit primelor informaţii, bărbatul ar fi suferit un infarct.
La faţa locului sunt poliţişti de la Serviciul Omoruri şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Medicină Legală, au precizat oficialii Poliţiei Capitalei.
Cetăţeanul străin a fost încarcerat vineri la Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă, în baza unui mandat european de arestare, emis de Curtea de Apel București, pentru o perioadă de cinci zile, în vederea extrădării în Republica Cehă, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.
Bărbatul, urmărit în vederea arestării pentru săvârșirea de infracțiuni economice, a fost depistat vineri, când încerca să treacă fraudulos frontiera în Bulgaria, fiind escortat și predat Arestului Poliției Capitalei de către polițiștii din cadrul IPJ Giurgiu.
„Potrivit examenului medical de la momentul încarcerării, bărbatul nu prezenta semne de violență și nici nu a declarat că ar avea afecțiuni medicale. În cursul acestei dimineți, colegii de cameră i-au anunțat pe polițiști despre faptul că bărbatul nu dădea semne de viață”, se mai arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.
Medicul de serviciu de la Arest și, ulterior, medicii de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov au încercat resuscitarea bărbatului, însă fără rezultat.
Anchetatorii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul cetăţeanului ceh.