SUA prelungesc măsura de închidere a unor ambasade

Washingtonul a anunţat duminică prelungirea până la 10 august a măsurii de închidere a 19 ambasade şi consulate din Africa şi Orientul Mijlociu, ca măsură de securitate în urma unor ameninţări cu atentate din partea Al-Qaida, relatează AFP.
Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 08:06
SUA prelungesc măsura de închidere a unor ambasade

Lista include 15 reprezentanţe diplomatice deja închise duminică, precum şi alte patru, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat. Mai multe alte reprezentanţe diplomatice închise duminică se vor redeschide luni, a adăugat sursa citată.

„Nu este vorba despre o indiciu care se referă la o serie de noi ameninţări, ci mai degrabă de angajamentul nostru de a fi prudenţi şi de a lua măsurile adecvate pentru protejarea personalului nostru, inclusiv a angajaţilor locali şi vizitatorilor misiunilor noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki.

Washingtonul a anunţat joi că cel puţin 25 dintre reprezentanţele sale diplomatice vor fi închise duminică, după ce au fost interceptate mesaje din partea unor oficiali de rang înalt ai Al-Qaida.

Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McCaul, preşedintele Comisiei pentru Securitate Internă din Camera Reprezentanţilor, evocând „una dintre ameninţările cele mai credibile şi mai precise pe care le-a văzut din 11 septembrie”. Un atentat pare „iminent”, a declarat el pentru CBS.

Peter King, membru al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a subliniat că serviciile de informaţii evocă „faptul că acesta ar trebui să fie un atentat enorm şi au fost citate şi câteva date”. „Credem că se va întâmpla cel mai probabil în Orientul Mijlociu sau în jurul unei ambasade, dar nu există nicio garanţie”, a adăugat el.

„Există un flux semnificativ care evocă ameninţări şi faţă de acesta trebuie să reacţionăm noi”, a explicat pentru ABC generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major american. Ameninţările cu atentate ale Al-Qaida vizează toate interesele occidentale, a avertizat el, adăugând că acestea sunt „mai specifice” decât au fost până în prezent.

Potrivit comunicatului Departamentului de Stat, reprezentannţele diplomatice din Abu Dhabi, Amman, Cairo, Riyad, Dhahran, Djeddah, Doha, Dubai, Kuwait, Manama, Mascat, Sanaa, Tripoli, Antananarivo, Bujumbura, Djibouti, Khartoum, Kigali şi Port Louis vor fi închise de luni până sâmbătă.

Printre cele care vor rămâne deschise pentru administrarea afacerilor curente luni figurează Dhaka, Alger, Nuakchott, Kabul, Herat, Bagdad, Basra şi Erbil, potrivit comunicatului.

Marea Britanie, Germania şi Franţa au anunţat, la rândul lor, că îşi vor închide ambasadele la Sanaa, capitala Yemenului, duminică şi luni, după alerta lansată sâmbătă de Washington.

Canada a decis să îşi închidă preventiv, duminică, reprezentanţa diplomatică din capitala Bangladeshului, Dhaka.

Cu o zi înainte de închiderea temporară a ambasadelor Statelor Unite în lumea arabă, în Israel, precum şi în Afganistan şi Bangladesh, a avut loc, sâmbătă, la Casa Albă o reuniune la vârf consacrată ameninţărilor teroriste ale Al-Qaida.

Prezidată de consilierul pentru Securitate Naţională Susan Rice, această reuniune s-a desfăşurat în prezenţa secretarului de Stat John Kerry, a secretarului Apărării Chuck Hagel şi a secretarului pentru Securitate Internă Janet Napolitano. Au asistat, de asemenea, directorii CIA, FBI, al Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA), precum şi ambasadoarea Statelor Unite la ONU.

Preşedintele Barack Obama a ordonat încă de vineri seara luarea „tuturor măsurilor necesare pentru protejarea americanilor”.

La scurt timp după Washington, Interpol a lansat, sâmbătă, o alertă mondială de securitate invitând la vigilenţă sporită toate ţările membre în faţa ameninţării Al-Qaida.

Alerta Interpol a fost emisă „după o serie de evadări din închisoare în nouă ţări, între care Irak, Libia şi Pakistan”, a anunţat într-un comunicat organizaţia internaţională de cooperare poliţienească, ce îşi are sediul la Lyon, în Franţa.

Interpol aminteşte că luna august este o dată legată de mai multe „atacuri teroriste violente” în India, Rusia şi Indonezia.

O ameninţare este cel puţin concretă: într-o înregistrare audio postată pe forumurile de promovare a jihadului, liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, acuză Statele Unite că au „complotat” cu armata egipteană şi minoritatea creştină coptă pentru a obţine destituirea preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi, în urmă cu o lună.

Sâmbătă, un atentat sinucigaş cu maşină-capcană a vizat un consulat indian din estul Afganistanului, în apropiere de frontiera pakistaneză, şi a provocat moartea a cel puţin nouă persoane şi rănirea altor 20.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut vineri Occidentului să nu minimizeze ameninţările venite din partea......
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețul motorinei a crescut azi în benzinării, iar prețul benzinei a stagnat, astfel că diferența de preț dintre motorină ...