Gradul de absorbţie pe POS Mediu a crescut la 17%

Gradul de absorbţie a fondurilor europene pe Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu a ajuns la aproape 17%, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu decembrie 2012, când înregistra cu nouă procente mai puţin, arată datele oficiale ale Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC).
Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 19:41
Gradul de absorbţie pe POS Mediu a crescut la 17%

Gradul de absorbţie a fondurilor Uniunii Europene a atins, până în acest moment, 16,94%, în raport cu alocarea de la nivel european pentru perioada 2007-2013, reprezentând o creştere de peste 9% faţă de luna decembrie 2012.

Totodată, în perioada ianuarie – iulie 2013, Autoritatea de Management POS Mediu are aprobate un număr de 84 de proiecte, cu o valoare totală de 532.789.215 de euro.

Din totalul acestor proiecte, cea mai mare valoare a fost aprobată Protecţiei împotriva inundaţiilor (Axa 5, cinci proiecte), cu o valoare totală de 265.278.524 euro, fiind urmată de Managementul deşeurilor (Axa 2, patru proiecte de 189.337.166 euro) şi Protecţia Naturii (Axa 4, 66 proiecte a 93.190.445 euro).

De asemenea, pe Axa 1 Apă/apă uzată a primit o finanţare de 15.548.113 euro pentru un singur proiect, iar pe Axa 6 – Asistenţa tehnică, nouă proiecte în valoare de 531.194 euro.

Potrivit MMSC, tot în perioada ianuarie – iulie 2013, au fost semnate contracte de finanţare pentru 59 de proiecte, dintre care: pentru Axa 1 şi Axa 2 – câte două proiecte, Axa 4 – un număr de 42 proiecte, Axa 5 (patru proiecte) şi Axa 6 (nouă proiecte).

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...