Marile migraţii germane de vară

Portretul Germaniei în lunile de vară: kilometri de blocaje pe autostradă şi cozi la ghişeele de pe aeroporturi. O săptămână de vacanţă în Gran Canaria, cu zbor, hotel şi pensiune completă, poate ajunge la 300 de euro. Şi nu-s puţini germanii care pleacă în vacanţe, scrie Deutsche Welle. 

Lumea turismului a fost însă, până de curând, una exclusivistă. Germanii nu îşi permiteau vacanţele de azi; călătoriile erau apanajul strict al nobilimii, restul populaţiei neîndrăznind nici măcar să viseze.

Cel mai probabil, turismul în sensul astăzi cunoscut al cuvântului este o invenţie din secolul 18, este de părere Hasso Spode, coordonatorul arhivei dedicate turismului în cadrul Universităţii Libere Berlin. Spode încearcă să facă şi diferenţa dintre călător şi turist: „Turistul este un călător fără un scop propriu-zis”, în condiţiile în care, în secolele trecute, călătorul pornea la drum cu o misiune bine definită. „Pelerinul îşi căuta vindecarea sufletului, cuceritorul vroia să cucerească”, povesteşte Hasso Spode, convins că din secolul 18 apare călătoria de plăcere.
E drept, vacanţele erau costisitoare şi incomode. Se călătorea în trăsuri pe drumuri desfundate şi care deveneau, uneori, pe alocuri, impracticabile din cauza vremii. Era periodic nevoie de un loc de escală şi de cai odihniţi. În plus, Germania era, la vremea aceea, fărâmiţată în state mici, care percepeau, la fiecare graniţă, taxa de drum.
Unul dintre primii magneţi turistici ai Germaniei a fost staţiunea Heiligendamm, deschisă în 1793 la coasta Mării Baltice. Era un paradis exclusivist, atrăgând toată protipendada epocii iar, ca modalităţi de petrecere a timpului liber, staţiunea oferea curse de cai şi cazinouri, serbări de stradă şi prostituate. Nimănui nu îi trecea însă prin minte că nobilimea germană ar putea să se şi scalde în apa mării.

Dar mica burghezie în plină expansiune visa la un mod de viaţă asemănător. Şi, ca atare, cineva a simţit că vine vremea unei revoluţii. Acest cineva avea să fie întreprinzătorul britanic Thomas Cook. În 1841, omul de afaceri exploatează ingeniozitatea altora şi propune calea ferată ca mijloc de transbordare a celor ce tânjeau după turism. Cohorte întregi încăpeau în vagoane şi porneau spre hoteluri rezervate de acelaşi Thomas Cook. În plus, a fost inventat ghidul, cel care trebuia să debaraseze clientul de orice disconfort de natură administrativă. Turistului nu îi mai rămânea decât grija relaşului.

La dimensiunea industrială a ofertei, britanicul îşi strivea, practic, orice concurenţă. Despre calitate nu există informaţii foarte clare; în schimb, e cât se poate de limpede că turismul câştigase în cantitate.
Decenii bune din secolul 20, staţiunile au rămas apanajul nobilimii şi burgheziei. Proletariatul nu îşi permitea efortul financiar al unei vacanţe. Naziştii au fost cei care, după preluarea puterii, în 1933, au găsit de cuviinţă să se transforme în cea mai mare agenţie de turism din lume – în ideea că pot, astfel, convinge muncitorimea germană de binefacerile dictaturii.

„Au construit vase de croazieră, trimiţând aproximativ 700.000 de germani pe mările lumii”, povesteşte Spode. Imaginile propagandei, în care turiştii savurau „far-niente”-le în şezlonguri, pe punţile vapoarelor, aveau să dispară, însă, în curând: Germania intra în război cu restul lumii. Antreprenori privaţi au avut însă grijă ca pofta de călătorii a germanilor să nu rămână neastâmpărată. Iar regimul nazist a avut grijă să nu le taie acestor antreprenori aripile, semn că, până la urmă, însuşi Berlinul lui Hitler a luat în serios importanţa pe care germanii o dădeau vacanţelor.

Minunea economică post-belică i-a întors pe germani pe drumuri. Se avântau în Alpi, cu micul Volkswagen sau chiar cu motoreta. La începutul anilor 70, călătoriile s-au mutat în aer, odată cu marile avioane de pasageri: germani din toate categoriile sociale luau cu asalt insula spaniolă Mallorca, devenită, în scurt timp, un veritabil land al Republicii Federale. I se spunea „Insula femeii de serviciu”, în vreme ce plajele Mediteranei primiseră porecla de „Grătarul teuton”.

Şi, cu toate acestea, chiar dacă sunt cunoscuţi drept campionii mondiali ai vacanţelor (titlu pe care s-ar putea să îl piardă, pentru că vin din urmă tare chinezii), germani au ca destinaţie preferată de concediu Germania, explică Jürgen Schmude, expert în geografie economică şi turism la Universitatea din München.

Noul Trend, punctează Schmude, este abandonarea lungii vacanţe de vară şi înlocuirea acesteia cu sejururi mai scurte, dar mai dese. Germanii vor, de fapt, să vadă cât mai multe locuri din lume. Inclusiv din Germania. Astfel că aeroporturile şi autostrăzile din Republica Federală nu mai sunt de mult timp suprasolicitate exclusiv în zilele vacanţelor de vară.