Control ANPC în Centrul Vechi. A plouat cu amenzi. Un sfert din unitățile controlate s-au ales cu activitatea suspendată

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de peste 500.000 de lei în Centrul Vechi, în două zile, şi au dispus măsura opririi temporare a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor pentru aproximativ un sfert dintre cei controlaţi.
AGERPRES - lun, 06 iun. 2022, 21:43
Control ANPC în Centrul Vechi. A plouat cu amenzi. Un sfert din unitățile controlate s-au ales cu activitatea suspendată

„În perioada 2-3 iunie 2022, echipe comune ale Comisariatelor pentru Protecţia Consumatorilor din judeţele Constanţa, Călăraşi, Braşov şi Municipiul Bucureşti au realizat nu mai puţin de 82 de acţiuni de control, vizând toate activităţile comerciale care se derulează în Centrul Vechi. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 538.000 lei, 22 de avertismente şi măsura opririi temporare a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor, pentru 23 de operatori economici (aproximativ un sfert dintre cei controlaţi)”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Printre cele mai importante nereguli constatate de comisarii ANPC au fost utilizarea unor produse expirate, a unor echipamente de gătit neigienizate, cu depuneri în strat gros de grăsime, rugină şi ulei închis la culoare şi cu miros necorespunzător şi utilizarea unor vase şi ustensile depreciate (eliminate din uz chiar în timpul controlului).

De asemenea, au mai fost identificate folosirea unor cântare electronice neverificate metrologic, lipsa specificării individualizate a ingredientelor în lista meniu, inclusiv a menţionării potenţialilor alergeni, depozitarea direct pe paviment a baxurilor cu băuturi răcoritoare sau a materiilor prime, schimbarea stării termice a produselor, din refrigerate în produse congelate, utilizarea unor produse alimentare congelate cu arsură de frig, folosirea unor spaţii frigorifice de depozitare depreciate, cu vopseaua sărită, cu rugină, cu garnituri sau chedere neigienizate, prezenţa unor gândaci în unitate sau în blocul alimentar sau lipsa cloraminei necesare igienizării.

Pe de altă parte, comisarii au descoperit refolosirea cutiilor de la materiile prime pentru a se depozita alte produse alimentare, existenţa unor ventilatoare cu depuneri de praf, la vitrinele frigorifice, nerespectarea vecinătăţii produselor alimentare, în vitrinele frigorifice, folosirea unor produse de cofetărie depozitate în spaţiul frigorific fără elemente de identificare şi caracterizare, precum şi fără data limită de consum, nerespectarea temperaturii reglementate prin lege pentru păstrarea preparatelor finite calde (minimum +60 grade C), nerespectarea condiţiilor de igienă în blocul alimentar sau a spaţiului de bar şi utilizarea unor cornete de îngheţată păstrate afară, în aer liber, fără să fie acoperite şi ferite de praf şi de insecte.

„Pot înţelege lipsa de personal şi consecinţele acesteia, pot înţelege că HoReCa a trecut printr-o perioadă grea, în ultimii doi ani, dar nu pot înţelege murdăria, existenţa „expiratelor”, gândacii şi o gestionare deficitară a unei bucătării. Nu-i pot înţelege pe cei care, la sfârşitul zilei, încasează bani şi uită că şi sursa de venituri trebuie întreţinută. Îi felicit, totuşi, cu jumătate de gură, pe cei care au îndreptat lucrurile într-un timp rezonabil.

Nu ne lăudăm cu sancţiunile aplicate, este modul prin care transmitem, celor încă necontrolaţi, să ia măsuri înainte să le luăm noi”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...