Parlamentul de la Moscova a votat o lege prin care deciziile CEDO nu mai sunt recunoscute în Rusia

Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus) a adoptat marţi în a treia şi ultima lectură o lege care permite Rusiei să nu mai pună în aplicare deciziile Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), după excluderea acesteia din Consiliul Europei în luna martie, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 iun. 2022, 20:59
Parlamentul de la Moscova a votat o lege prin care deciziile CEDO nu mai sunt recunoscute în Rusia

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a devenit un instrument de luptă politică împotriva ţării noastre în mâinile oamenilor politici occidentali”, a declarat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei, într-un comunicat publicat după vot.

„Unele din deciziile ei sunt în contradicţie directă cu Constituţia rusă, cu valorile şi tradiţiile noastre”, a adăugat el.

Ca urmare a acestei legi, Rusia nu va mai aplica deciziile CEDO adoptate după 15 martie, dată la care Moscova şi-a anunţat decizia de a se retrage din Consiliul Europei, din care făcea parte din 1996.

Peste o zi, Rusia a fost exclusă oficial din Consiliu, în urma invaziei sale militare în Ucraina, lansată la 24 februarie. Părăsind Consiliul Europei, Rusia s-a retras din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Totuşi, Rusia trebuie oficial să se conformeze Convenţiei europene a drepturilor omului până în 16 septembrie, când va înceta să mai fie „Înaltă parte contractantă”.

Potrivit preşedintelui Dumei, daunele şi interesele la care Rusia a fost condamnată de CEDO înainte de 15 martie vor fi plătite „doar în ruble şi numai în conturile băncilor publice ruse”.

Până în prezent Rusia livra cele mai multe dosare la CEDO. Astfel, din cele 70.000 de dosare aflate pe rol la curtea de la Strasbourg, aproape un sfert (24,2%) se refereau la cetăţeni ruşi.

Te-ar mai putea interesa și
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Problemele tehnice cu care se confruntă Registrul Auto Român (RAR) continuă, însă instituția a anunțat reluarea activități la stațiile ITP. Fără însă ca acestea să poată elibera......
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german Olaf Scholz a spus ieri că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto ...
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe locul 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale ...
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și ...