Bursa din Statele Unite deschide în scădere

Bursa din Statele Unite a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de marţi, investitorii fiind precauţi înaintea discursului al unui înalt oficial al Rezervei Federale americane (Fed), de la care aşteaptă indicii privind politica băncii centrale, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 06 aug. 2013, 15:28
Bursa din Statele Unite deschide în scădere

Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu 0,5%, S&P 500 cu 0,3%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,2%.

„Piaţa de capital din SUA este la un nivel un pic cam ridicat în acest moment. În lunile următoare am putea înregistra o corecţie uşoară înainte de a vedea noi creşteri. Există o oarecare îngrijorare în privinţa unei eventuale reduceri a programului Fed de sprijinire a economiei, dar vor fi afectate probabil mai mult obligaţiunile decât acţiunile”, a declarat Enrico Carbonelli, director de portofoliu la fondul BSI din Elveţia.

S&P 500 a crescut cu 1,1% săptămâna trecută, după ce marile bănci centrale au promis că vor menţine politicile de sprijinire a economiei, în timp ce datele macroeconomice raportate au fost mai bune decât anticipau analiştii.

Preşedintele Rezervei Federale din Chicago, Charles Evans, va susţine marţi un discurs şi va discuta cu jurnaliştii. Evans, membru cu drept de vot în comitetul de politică monetară al Fed, a susţinut constant suplimentarea măsurilor de stimulare a creşterii PIB.

Conducerea Fed a dezbătut în ultima perioadă ritmul şi momentul unor reduceri ale programului de susţinere a economiei. Banca centrală a informat, săptămâna trecută, că inflaţia redusă ar putea afecta avansul PIB şi s-a angajat să menţină achiziţiile lunare de obligaţiuni.

Reducerea achiziţiilor de obligaţiuni, în prezent de 85 de miliarde de dolari pe lună, ar putea începe din septembrie, consideră analiştii consultaţi de Bloomberg.

Te-ar mai putea interesa și
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere de 1% a înnoptărilor, până la 108,7 milioane, a anunţat vineri......
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...