Papazov s-a întâlnit cu angajaţii feroviari cu ocazia celei de-a 125-a aniversări a BDZ şi a dat asigurări că Guvernul nu intenţionează să continue o campanie de concedieri iniţiată de executivele anterioare.
El a adăugat că Guvernul va concepe un plan de restructurare a companiei în lunile următoare.
Papazov a mai spus că ministerul pe care îl conduce va organiza în septembrie o întâlnire cu creditorii BDZ pentru negocierea restructurării datoriilor companiei.
BDZ are împrumuturi în valoare de 750 milioane de leva (375 milioane euro), din care credite de 175 milioane de leva (87,5 milioane euro) cu termenele de plată depăşite.
În ultima săptămână, Papazov a sugerat că privatizarea BDZ nu este exclusă, o schimbare de strategie faţă de hotărârea anterioară a Guvernului de a nu vinde compania.
În luna iunie, agenţia bulgară pentru privatizare a decis să anuleze procedura de privatizare a diviziei de marfă a BDZ, pentru care Grupul Feroviar Român (GFR), deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, urma să depună o ofertă de preluare.
GFR a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, însă contractul nu a fost semnat încă.