Preşedintele ucrainean Zelenski afirmă că bătălia de la Severodoneţk va determina soarta regiunii Donbas

Bătălia de la Severodoneţk va determina soarta regiunii Donbas din estul Ucrainei, a apreciat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters conform unei înregistrări video difuzate miercuri.
AGERPRES - joi, 09 iun. 2022, 11:43
Preşedintele ucrainean Zelenski afirmă că bătălia de la Severodoneţk va determina soarta regiunii Donbas

„Este o bătălie foarte brutală, foarte dură, poate una din cele mai grele din tot războiul”, a spus liderul de la Kiev.

Forţele ruse distrug oraşul în cadrul unei ofensive pentru controlul întregului Donbas, din care o treime era controlată de secesioniştii pro-ruşi încă dinainte de declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie.

Rusia nu a reuşit să ocupe Kievul, iar acum Kremlinul susţine că urmăreşte „eliberarea” întregii regiuni industrializate din est.

„Severodoneţk rămâne epicentrul confruntării din Donbas (…) În mare măsură, acolo se hotărăşte chiar acum soarta Donbasului nostru”, a spus Zelenski.

Forţele ucrainene s-au retras miercuri la periferia oraşului, însă au promis că vor lupta cât pot.

„Inamicul a tras asupra unităţilor noastre cu mortiere, artilerie şi lansatoare de rachete multiple. A tras asupra infrastructurii civile în localităţile Severodoneţk, Lisiceansk, Privilia, Ustinivka, Horske şi Katerinivka” , a comunicat joi statul-major al Ucrainei.

Guvernatorul raionului Lugansk, Serhi Gaidai, a afirmat că bombardamentele au distrus centrul Severodoneţkului, au lovit o uzină chimică din oraş şi au ucis în ultimele 24 de ore patru civili. Forţele ucrainene controlează încă întregul Lisiceansk, aflat pe celălalt mal al râului Doneţ, însă ruşii distrug clădirile rezidenţiale. El a adăugat că Rusia a ocupat de facto peste 98% din Lugansk.

Reuters nu a fost în măsură să verifice independent situaţia de pe teren.

Ambasadorul ucrainean la ONU a declarat televiziunii CNN că forţele ruse sunt mult superioare numeric în Donbas, regiune care cuprinde raioanele Lugansk şi Doneţk şi unde majoritatea populaţiei este rusofonă.

Rusia susţine că nu atacă civilii.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...