Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul discuţiilor au fost prezentate planurile de dezvoltare ale companiei germane în România.
„Premierul Nicolae Ciucă a subliniat importanţa acordată de Guvern investiţiilor, în special în domenii cu nivel înalt de tehnologizare, domenii de viitor, care contribuie atât la dezvoltarea economică, precum şi la crearea de noi locuri de muncă”, se arată în comunicat.
Varta ar putea investi în România într-o fabrică de baterii pentru mașini electrice
Compania germană producătoare de baterii Varta ar putea investi în România într-o fabrică de baterii pentru mașini electrice. Valoarea investiției este estimată la 1 miliard de euro.
Varta Microbattery deține pe plan local o fabrică la Brașov, iar în 2019 a primit un ajutor de stat de 25,3 milioane de euro pentru extinderea capacității de producție. În 2020, firma a înregistrat afaceri de 407 milioane de lei, în creștere cu aproape 50% față de rezultatul din 2019. Profitul din 2020 a fost de aproape 20 de milioane de lei, în creștere de la cel de 3,6 milioane de lei raportat pentru 2019.