Guvernul a aprobat negocierea unui nou împrumut de la BIRD în valoare de 467, 5 milioane de euro

Guvernul a aprobat, joi, prin memorandum, negocierea Acordului de împrumut cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) pentru un program pentru politici de dezvoltare (DPL1) pentru creştere verde şi incluzivă în valoare de 467,5 milioane de euro.
AGERPRES - joi, 09 iun. 2022, 19:39
Guvernul a aprobat negocierea unui nou împrumut de la BIRD în valoare de 467, 5 milioane de euro

Potrivit unui comunicat al Executivului, prin acelaşi memorandum s-au aprobat şi negocierea Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă, în valoare de 24,2 milioane de dolari, precum şi acordul de principiu pentru contractarea celui de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare (DPL2), în valoare de până la 500 de milioane de dolari echivalent.

„Acordul de împrumut în valoare de 467,5 milioane de euro (echivalentul în euro a 500 milioane USD) este primul din cele două acorduri împrumut pentru politici de dezvoltare (DPL) pe care BIRD şi-a manifestat disponibilitatea de a le acorda României. Valoarea împrumutului DPL1 ar putea fi majorată până la circa 600 milioane de euro, sub rezerva aprobării de către Comitetul Director Executiv al Băncii. Acordul de principiu cu privire la acest împrumut a fost semnat în 2021. DPL 1 este planificat a fi aprobat de Comitetul Directorilor Executivi ai Băncii până la finele lunii iunie 2022, iar DPL 2 urmează a fi contractat în 2023. Acţiunile aferente DPL 1 sunt deja îndeplinite. Ţintele aferente DPL 2 vor putea fi reanalizate/ajustate, cu ocazia contractării acestuia, în funcţie de condiţiile concrete de îndeplinire a acţiunilor în cauză”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că împrumuturile DPL vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale, iar contractarea acestora de către România este condiţionată de adoptarea unor acţiuni de reformă.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se așteaptă la o scădere a veniturilor obținute din vânzarea de petrol și gaze naturale în următorii trei ani
Rusia se așteaptă la o scădere a veniturilor obținute din vânzarea de petrol și gaze naturale în următorii trei ani
Veniturile Rusiei din petrol şi gaze la bugetul de stat ar urma să scadă în perioada 2025 - 2027, din cauza preţurilor mai mici ale materiilor prime şi a schimbărilor fiscale, se arată în......
Beko România lansează un nou ecosistem de electrocasnice pentru brandul Arctic
Beko România lansează un nou ecosistem de electrocasnice pentru brandul Arctic
Brandul Arctic, aflat în portofoliul companiei Beko România, anunță lansarea unui nou ecosistem de electrocasnice sustenabile, ...
Calea ferată Craiova – Caransebeș: Au fost depuse cinci oferte pentru modernizarea lotului 6
Calea ferată Craiova – Caransebeș: Au fost depuse cinci oferte pentru modernizarea lotului 6
CFR SA informează că luni, 30 septembrie 2024, la ora 15:00, a deschis ofertele depuse la procedura de achiziție sectorială ...
Noua serie IQOS ILUMA i Prime se lansează în România. 10 ani de IQOS în lume. Spunem NU arderii și construim un viitor fără fum!
Noua serie IQOS ILUMA i Prime se lansează în România. 10 ani de IQOS în lume. Spunem NU arderii și construim un viitor ...
Philip Morris International aniversează 10 ani de IQOS, un deceniu în care compania a folosit știința, mărcile de top ...