Centrală cu panouri fotovoltaice pe terenul fostului combinat chimic de la Valea Călugărească

Peste 100 de milioane de lei, parţial fonduri europene, vor fi investiţi într-o staţie de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice care va fi amplasată pe locul unui fost batal ce a aparţinut fostului combinat chimic de la Valea Călugărească (Prahova), lăsat în ruină de peste 15 ani.
Economica.net - mie, 07 aug. 2013, 14:07
Centrală cu panouri fotovoltaice pe terenul fostului combinat chimic de la Valea Călugărească

Miercuri, în comuna Valea Călugărească din judeţul Prahova a fost semnat contractul pentru proiectul „Construire staţie de producere a energiei electrice bazată pe energie solară cu panouri fotovoltaice”, proiect accesat de firma italiană Vir Company şi finanţat parţial cu fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE) 2007-2013.

Proiectul prevede construirea, pe locul unui fost batal de fosfogips care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească, a unei staţii de producere a energiei electrice pe bază de panouri fotovoltaice, cu o putere de 5,38MW, conform datelor furnizate de Consiliul Judeţean Prahova.

Valoarea totală a investiţiei în această staţie de producere a energiei fotovoltaice este de 106.836.000 lei, dintre care aproximativ 58 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Economiei Maricel Popa, prezent la Valea Călugărească, la semnarea contractului de finanţare.

„Cu acest proiect, noi, ministerul (Economiei – n.r.), ajungem la un procent de 98,7% contractare din POS CCE, axa de competitivitate energetică, şi dorim ca până la sfârşitul lunii să ajungem până la sută la sută. S-a demonstrat că se poate ajunge la un procent substanţial. Din 22%, din februarie, (…) am reuşit să ajungem aproape la 100% proiecte contractate. Putem spune că la ora actuală România se încadrează în obligaţiile europene de 24%. La ora actuală avem 23% energie regenerabilă. Suntem pe drumul cel bun”, a afirmat secretarul de stat Maricel Popa.

Batalul de fosfogips pe care vor fi amplasate panourile solare a fost decontaminat, materialul rămas în urma activităţii fostului combinat chimic de la Valea Călugărească fiind acoperit cu o membrană specială şi sigilat.

Pe lângă terenul pe care se va construi parcul de panouri fotovoltaice, la Valea Călugărească mai există zeci de hectare de teren care au aparţinut fostului combinat chimic înfiinţat în anii 1970 şi lăsat în ruină începând cu anul 1997.

Pe aceste terenuri există halde de pirită, care de-a lungul anilor au făcut obiectul mai multor discuţii ale autorităţilor care se ocupă de protecţia mediului.

Potrivit primarului comunei Valea Călugărească, Vasilică Neacşu, în prezent pe terenurile fostului combinat sunt depozitate aproximativ şase milioane de metri cubi de pirită, iar în România „nu există tehnologie” pentru prelucrarea acestei pirite.

Neacşu a afirmat, miercuri, că pirita de la Valea Călugărească va fi transportată până în Portul Galaţi şi de acolo în China, cu vaporul, unde va fi prelucrată, operaţiunea fiind derulată de un investitor privat.

„În urma discuţiilor cu investitorul privat şi văzând cantităţile care se cară, va dura doi ani, doi ani şi jumătate, maxim, pentru transportarea piritei, apoi urmează ecologizarea zonei”, a precizat primarul Vasilică Neacşu.

Fostul Combinat de Îngrăşăminte Chimice de la Valea Călugărească, denumit din 1990 Romfosfochim şi privatizat, producea, pe lângă îngrăşăminte chimice, acid sulfuric, acid fosforic, dar şi alte produse chimice pe bază de fosfor, clor şi sulf. La sfârşitul anilor 1980, combinatul avea aproximativ 3.000 de angajaţi, iar în anii 1990 a fost lăsat în ruină. După încetarea activităţii combinatului, mai mulţi localnici care încercau să sustragă din fostul combinat fier vechi şi cărămizi şi-au pierdut viaţa, prinşi sub ruinele fostelor clădiri care s-au prăbuşit peste ei.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie,......
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă ...
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, ...
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american ...
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Gigantul american Microsoft plănuiește să investească aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru ...