„Pentru a dezvolta prezenţa companiei pe pieţele externe, în prima jumătatea a anului 2013 au fost analizate posibilităţile de deschidere a unor reprezentanţe ale companiei. Rolul reprezentanţelor este de a promova produsele companiei sub brand propriu pentru a genera un volum mai mare al consumului şi implicit al livrărilor şi pentru a consolida imaginea companiei Antibiotice ca producător de forme finite. În acest sens a fost demarată activitatea de promovare în Republica Moldova”, se arată într-un raport al producătorului.
Printre statele analizate pentru deschiderea de reprezentanţe se numără Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Serbia, Macedonia, Bosnia şi Muntenegru.
„Piaţa Europei reprezintă un obiectiv prioritar pentru compania Antibiotice. În prima jumătate a anului 2013 au fost negociate şi demarate proiecte de acces pentru produse injectabile, capsule, comprimate şi forme semisolide (unguente, creme, geluri şi supozitoare). În aceste condiţii, estimăm că exporturile pe pieţele Uniunii Europene vor creşte semnificativ în valoarea cifrei de afaceri la export pe termen mediu”, se mai arată în raport.
O altă piaţă importantă a companiei este SUA, unde a lansat un nou produs – Nafcilină injectabilă. Antibiotice mai exportă pe piaţa americană Ampicilină injectabilă şi substanţa activă Nistatină.
„Principalele proiecte noi pentru produsul Nistatină vizează autorizarea de către primii trei utilizatori finali ai acestui produs din piaţa SUA. Finalizarea acestor proiecte va aduce o creştere a vânzărilor în SUA cu peste 2,5 milioane dolari. Piaţa SUA este cea mai atractivă piaţă din punctul de vedere al preţului practicat, acesta fiind dublu faţă de preţurile de pe celelalte pieţe. De asemenea, există în momentul de faţă proiecte în curs pentru Germania, Franţa şi Bazilia care pot genera un potenţial de creştere al volumului exportat şi valorilor exportate (65%)”, mai arată Antibiotice.
Tot în ceea ce priveşte exportul de Nistatină, compania spune că a livrat primele cantităţi pentru parteneri din America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu.
Compania exportă produse farmaceutice finite şi substanţă activă în 60 de state la nivel mondial, prin intermediul a peste 100 de parteneri.
Cifra de afaceri la export în primul semestru al acestui an a fost de 43,7 milioane lei, în creştere cu 30% comparativ cu valoare înregistrată în 2012. Vânzările totale ale producătorului de medicamente au scăzut cu 4% în perioada menţionată, la 141,8 milioane lei (32,3 milioane euro), iar profitul net cu 37%, la 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro).
La începutul anului, compania estima pentru acest an o creştere cu 17% a vânzărilor la export, comparativ cu 2012, când a obţinut 20 de milioane dolari.