Termoenergetica începe din 14 iunie lucrări la Magistrala Berceni. 590 de blocuri rămân fără apă caldă până pe 3 iulie

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. a anunțat vineri că, începând din data de 14 iunie, reprezentanții companiei Acvatot vor executa lucrări de primă urgență pentru înlocuirea conductelor de tur și de retur cu diametrul de 1100 mm din Magistrala Berceni.
Ion Dobreanu - vin, 10 iun. 2022, 17:20
Termoenergetica începe din 14 iunie lucrări la Magistrala Berceni. 590 de blocuri rămân fără apă caldă până pe 3 iulie

CMTEB susține că aceste lucrări sunt esențiale pentru funcționarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire și că vor fi efectuate la intersecția străzilor Turnu Măgurele și Democrației. Pentru a se putea efectua aceste schimbări ale conductelor, este impusă oprirea furnizării apei calde pentru un număr de aproximativ 590 de blocuri și Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

Lucrarea presupune înlocuirea a aproximativ 50 de metri de conductă (tur și retur) cu diametrul de 1100 mm. Cu această ocazie va fi efectuată și înlocuirea punctului fix, prin montarea unor elemente de construcție metalică, pentru a menține siguranța în exploatare din punctul de vedere al dilatărilor rețelei de termoficare.

Cu ocazia derulării acestor lucrări, echipele companiei vor efectua mai multe operațiuni tot pentru menținerea în siguranță a exploatării acestei magistrale, respectiv: revizia compensatorilor de tur și de retur din două cămine de vizitare (Strada Luică) și înlocuirea unor aerisiri și a unor curbe de conductă și înlocuirea unui alt cupon de țeavă pe această conductă în căminul de termoficare aflat pe Strada Moldovița.

Furnizarea apei calde pentru un număr de aproximativ 290 de blocuri va fi sistată până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

De asemenea, în această perioadă vor fi efectuate și verificările hidraulice de etanșeitate pe Magistrala Progresu – Berceni, pentru tronsonul amplasat în perimetrul străzilor Luică, Stupilor, Covasna, Uioara, Reșita, Giurgiului și Bulevardul Brâncoveanu.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din rețea.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.

 

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...