Moscova a eliberat primele pașapoarte rusești pentru locuitorii orașului ucrainean Herson, recent cucerit

Rusia a emis sâmbătă primele sale paşapoarte pentru locuitori din Herson, oraş din sudul Ucrainei ocupat de trupele Moscovei, au relatat agenţii ruse de presă, citate de AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 11 iun. 2022, 16:21
Moscova a eliberat primele pașapoarte rusești pentru locuitorii orașului ucrainean Herson, recent cucerit

Conform agenţiei oficiale TASS, 23 de locuitori din Herson au primit, în cadrul unei ceremonii, un paşaport rus, o „procedură simplificată” permisă datorită unui decret semnat la sfârşitul lunii mai de preşedintele rus Vladimir Putin.

„Toţi locuitorii noştri din Herson vor să obţină un paşaport şi cetăţenia (rusă) cât mai repede posibil”, a dat asigurări în timpul ceremoniei Vladimir Saldo, şeful administraţiei pro-ruse din regiune, citat de TASS.

„Se deschide o nouă epocă pentru noi (…) Este documentul cel mai important pe care îl deţine o persoană în viaţa sa”, a precizat el apoi pentru agenţia RIA Novosti.

Conform autorităţilor proruse din Herson, data emiterii acestor prime paşapoarte ruseşti a fost aleasă pentru a coincide cu Ziua Naţională a Rusiei, 12 iunie, când se celebrează independenţa ţării.

Regiunea Hersoon a fost aproape în totalitate cucerită de armata rusă la începutul ofensivei sale lansate la 24 februarie. Decretul semnat de Kremlin la sfârşitul lunii mai, care autorizează autorităţile locale pro-ruse să emită paşapoarte locuitorilor, vizează de asemenea şi regiunea Zaporojia, controlată în parte de Moscova.

Ucraina a denunţat instaurarea acestei proceduri speciale, spunând că este o „încălcare flagrantă” a integrităţii sale teritoriale.

„Decretul prezidenţial rus este nul din punct de vedere juridic şi nu va avea consecinţe” asupra „apartenenţei locuitorilor din teritoriile ocupate temporare de Rusia la cetăţenia ucraineană”, a transmis Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...