Armata ucraineană a anunţat că trupele sale au fost împinse în afara centrului oraşului Severodoneţk

Armata ucraineană a anunţat luni că trupele sale au fost împinse în afara centrului oraşului Severodoneţk, un oraş-cheie din estul Ucrainei pentru care cele două armate se luptă de săptămâni întregi, transmit DPA şi AFP.
AGERPRES - lun, 13 iun. 2022, 11:01
Armata ucraineană a anunţat că trupele sale au fost împinse în afara centrului oraşului Severodoneţk

Forţele ruse au bombardat centrul oraşului cu artilerie şi i-au alungat pe soldaţii ucraineni rămaşi acolo, a comunicat Statul Major de la Kiev.

În ciuda acestui regres major, luptele din jurul Severodoneţk au continuat şi Ucraina deţine în continuare controlul asupra a aproximativ o treime din oraş în ansamblu, se spune în ultimul raport cu privire la situaţie.

Într-un mesaj video în noaptea de duminică spre luni, preşedintele Volodimir Zelenski declara că ucrainenii „se luptă pentru fiecare centimetru de pământ” în oraşul industrial de importanţă strategică. El anticipează că ruşii vor încerca să arunce în luptă recruţi slab pregătiţi şi, în aceste condiţii, Rusia poate depăşi pragul de 40.000 de soldaţi pierduţi încă din iunie, mai mult decât în orice alt război în care a fost implicată Moscova.

Rusia a cucerit oraşul portuar Mariupol în luna mai, după un asediu care a durat luni de zile, iar apoi şi-a îndreptat mai mult atenţia spre preluarea controlului asupra provinciei Lugansk, unde se află Severodoneţk.

Rusia controlează acum 90% din Lugansk şi a făcut progrese treptate pentru a încercui complet Severodoneţk. Lugansk şi provincia învecinată Doneţk alcătuiesc regiunea cunoscută sub numele de Donbas, care se învecinează cu Rusia.

Uzina chimică Azot din Severodoneţk este, de asemenea, bombardată de Rusia. Potrivit oficialilor ucraineni, civilii continuă să reziste în uzină, folosind-o ca adăpost antiaerian.

În oraşul Lisiceansk, aflat în apropiere, trei civili, inclusiv un băiat de şase ani, au murit în bombardamentele din ultimele 24 de ore, potrivit guvernatorului regiunii Lugansk, Serghei Gaidai.

Cucerirea Severodoneţkului ar deschide calea Moscovei către un alt oraş important din Donbas, Kramatorsk, un pas important în cucerirea întregii regiuni de la frontiera cu Rusia, deţinută parţial de separatiştii pro-ruşi din 2014.

Potrivit AFP, duminică Ministerul rus al Apărării a anunţat că a distrus la Ciortkiv, în vestul Ucrainei, la 140 km de graniţa cu România, ”un mare depozit de sisteme de rachete antitanc, sisteme portabile de apărare antiaeriană şi obuze furnizate regimului de la Kiev de către SUA şi ţările europene”. Atacul asupra acestui oraş s-a soldat cu 22 de răniţi, potrivit guvernatorului regiunii Ternopil.

La 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...