Coface estimează o creştere economică de 1-1,5% în 2013, fără a lua în calcul aportul agriculturii

Coface estimează că economia va creşte în acest an cu 1% - 1,5%, proiecţia neluând în considerare aportul agriculturii la PIB, factor care variază foarte mult de la un an la altul, astfel că avansul poate ajunge spre 2% incluzând efectul generat de sectorul agricol.
Economica.net - joi, 08 aug. 2013, 08:45
Coface estimează o creştere economică de 1-1,5% în 2013, fără a lua în calcul aportul agriculturii

Fondul Monetar Internaţional a îmbunătăţit recent prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2% şi la 2,25% anul viitor, pe fondul unor exporturi mai puternice în primul semestru şi a unei producţii agricole mai bune. Ministrul delegat al Bugetului, Liviu Voinea, a declarat anterior că estimarea de creştere economică pentru acest an a fost ridicată, în urma discuţiilor cu FMI, de la 1,6% la 1,9%, Guvernul estimând însă pentru sfârşitul anului un avans al PIB peste noua ţintă.

Deşi există semnale favorabile de creştere în 2013, cu un an agricol bun, acestea nu sunt resimţite în economia reală, de către firme, care se confruntă în continuare cu multe probleme, cele mai importante fiind lipsa de lichiditate şi accesul dificil la creditare, potrivit reprezentanţilor Coface.

„În 2013, în ciuda semnalelor bune de creştere a PIB, cu un an agricol care se anunţă bun, nu le resimţim în economie, toate companiile confirmă ca acesta este un an mai greu decât cei anteriori, toţi se plâng de lipsa de creditare, de lichiditate, de sarcina pe care au preluat-o de a finanţa la rândul lor alte companii prin activitatea lor comercială. Nu vedem în continuare o îmbunătăţire, din contră, când companiile mari intră în insolvenţă începi să te întrebi cum va arăta peste câţiva ani această ţară”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Constantin Coman, country manager Coface.

El a arătat că economia românească este legată de ţările din zona euro, aflate însă în continuare în recesiune.

Coman spune că deşi avansul exporturilor a fost motorul creşterii economice în primul semestru aceasta nu se vede în economie, unde consumul a scăzut „fabulos”.

„Şansele noastre se leagă ca de fiecare dată de agricultură, anul acesta se anunţă de excepţie, exporturile funcţionează, dar cred că trebuie făcut foarte mult pentru blocajele financiare, pentru creditare. Băncile nu văd un apetit foarte mare pentru a credita pentru că văd foarte mult risc în jurul lor, atunci evident că atenţia lor în a da bani companiilor este mult mai mare”, a menţionat Coman.

Directorul Coface nu anticipează pentru acest an o revigorare a economiei reale, a companiilor, aceasta fiind posibilă începând cu 2014 sau 2015, dacă şi ţările din zona euro vor depăşi situaţia dificilă cu care se confruntă.

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...