Acord minimal în Senatul SUA cu privire la impunerea unei legislații de control al armelor de foc

Senatori republicani şi democraţi au ajuns la un acord asupra câtorva măsuri vizând să restrângă accesul la arme de foc în Statele Unite, un compromis rar, dar care rămâne mult sub reformele cerute de către Joe Biden în urma unui val de masacre.
News.ro - lun, 13 iun. 2022, 17:17
Acord minimal în Senatul SUA cu privire la impunerea unei legislații de control al armelor de foc

Această iniţiativă, lansată în urma masacrului de la Uvalde, soldat cu 21 de morţi, inclusiv 19 copii, într-o şcoală primară din această localitate din Texas, la sfârşitul lui mai, prevede anumite limitări ale accesului la arme de foc ale unor persoane considerate periculoase, o consolidare a securităţii şcolilor şi finanţarea unor programe dedicate sănătăţii mentale, relatează AFP, citată de News.ro.

Preşedintele Statelor Unite a salutat imediat ”progrese imporante”, chiar dacă în acord nu se regăseşte tot ceea ce este ”necesar” pentru a ”salva veţi”.

Este vorba despre ”cel mai semnificativ text privind controlul armelor de foc adoptat în Congres de decenii”, a pledat el într-un comunicat.

Prezenţa a zece senatori republicani între semnatarii comunicatului în care se anunţa compromisul sugerează că un astfel de proiect de lege are şanse reale să fie adoptat în Senat, în cazul în care este susţinut de către cei 50 de senatori democraţi.

Este necesară o majritate calificată de 60 dintre cele 100 de voturi în vederea adoptării, un lucru care a blocat până în prezent orice avansare majoră către o mai bună încadrare a armelor de foc, din cauza opoziţiei conservatorilor.

„Cu susţinerea unor aleşi din ambele partide, nu mai există nicio scuză a vreunei întârzieri şi niciun motiv să nu se înainteze rapid atât în Seenat, cât şi Camera (Reprezentanţilor)”, a subliniat Biden, care a promis să promulge imediat textul, în cazul în care este adoptat.

O inițiativă de „bun simț”

Masacrul de la Uvalde şi cel de la Buffalo, comis cu câteva zile mai înainte, în nord-estul ţării, a emoţionat America şi a declanşat mai multe iniţiative parlamentare.

Un grup de senatori, condus de către senatorii democrat Chris Murphy şi republican John Cornyn, a lucrat în mod discret, în ultimele zile, la acordul anunţat duminică.

Cei 20 de senatori, zece republicani şi zece democraţi, s-au pus de acord asupra unei ”iniţaitive de bun simţ, susţinută de ambele partide, în vederea protejării copiilor americani, păstrării şcolilor noastre în securitate şi reducerii pericolului violenţei în ţară”, se arată în acest comunicat comun.

În acord se subliniază susţinerea de către Guvernul federal a legilor, stat cu stat, care vor permite luarea din mâinile persoanelor considerate periculoase a armelor pe care le deţin.

În el se prevede finanţarea unor programe de susţinere şi ajutor psihologic şi o consolidare a securităăţii în şcoli, printr-o formare a profesorilor.

Aceşti senatori doresc, de asemenea, atât o consolidare a verificării antecedentelor judiciare şi psihologice a cumpărărtorilor de arme de foc cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, cât şi un control mai bun al vânzării ilegale de arme.

„Proiectul nostru salvează vieţi şi protejează în acelaşi timp drepturile constituţionale ale americanior care respectă legea”, rezumă acest grup în comunicat, enumerând propuneri – fără să prezinte însă un adevărat proiect de lege.

Departe de cererile formulate de Biden

Acest acord ”arată interesul dialogului şi cooperării”, a salutat liderul senatorilor republicani Mitch McConnell.

Într-o Americă profund împărţită, un acord între aleşi republicani şi democraţi în Congres este rar, cu atât mai mult în acest subiect, de obcei extrem de disputat.

Acest compromis este, încă, cu mult sub cererile multor americani, dintre care câteva zeci de mii au ieşit sâmbătă în stradă, în multe oraşe, dar mai ales la Washington, pentru a cere reforme puternice în Congres.

Joe Biden şi-a afişat în mod public susţinerea faţă de manifestanţi şi a prezentat măsurile pe care le vrea adoptate, care nu apar, însă, în acordul de duminică, şi anume interzicerea puştilor de asalt şi a încărcătoarelor de mare capacitate, verificarea antecedentelor tuturor cumpărătorilor de arme de foc şi nu doar a celor minori, în vârstă de până la 21 de ani, şi obligarea particularilor să ţină armele încuiate cu cheia.

Camera Reprezenţailor a adoptat miercuri un text diferit, care include interdicţia vânzării armelor semi-automate persoanelor în vârstă de până la 21 de ani şi a încărcătoarelor de mare capapcitate, însă acest text nu are nicio şansă să fie adoptat de Senat.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...