Israelul va deveni cea mai aglomerată ţară occidentală până în 2050 – studiu

Israelul va deveni cea mai aglomerată ţară occidentală până în 2050, a anunţat luni Comitetul special al Knessetului pentru dependenţe, droguri şi provocările cu care se confruntă tinerii israelieni, în timpul unei sesiuni privind impactul pierderii spaţiilor deschise asupra bunăstării tinerei generaţii în 2050, relatează marţi agenţia de presă TPS.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 14:51
Israelul va deveni cea mai aglomerată ţară occidentală până în 2050 - studiu

Preşedintele Comitetului, deputatul Ram Shefa, a definit această evoluţie ca o „criză existenţială”. „Suntem tineri care ne facem griji cu privire la ce va fi aici peste 30 de ani; mass-media nu înţeleg gravitatea situaţiei”, a spus el.

„În loc să aglomereze oraşele, oamenii să se îndrepte spre zonele verzi agricole. Treaba noastră este să provocăm o schimbare de conştientizare, să influenţăm legislaţia, astfel încât Ministerul Protecţiei Mediului să poată face modificările pe care trebuie să le facă”, a afirmat el.

La rândul său, parlamentarul Alon Tal a prezentat statistici dintr-un raport de cercetare elaborat de Zafuf („aglomerat”, în traducere) – Forumul pentru Populaţie, Mediu şi Societate, care arată că până în 2050, populaţia ţării ar putea creşte la peste 17,5 milioane de locuitori.

„Statul Israel va deveni cea mai aglomerată ţară occidentală, cu peste 800 de oameni pe kilometru pătrat”, a avertizat Tal. „Spaţiile deschise dispar într-un ritm ameţitor de 24 de kilometri pătraţi pe an, iar ritmul se va amplifica odată cu creşterea populaţiei. Se aşteaptă ca Israelul să piardă spaţii deschise la o scară de opt ori mai mare decât oraşul Tel Aviv până în 2050. Mă aştept ca toate agenţiile profesionale să avanseze imediat planul strategic de protecţie a spaţiilor deschise”, a adăugat el.

Biroul Central de Statistică (CBS) al Israelului estimează că în 2048, la împlinirea a 100 de ani ai ţării, populaţia va creşte la aproximativ 15,2 milioane de cetăţeni. Conform previziunilor CBS, populaţia Israelului va depăşi 10 milioane între 2025 şi 2030. În 2030, populaţia Israelului va ajunge la 11,1 milioane de locuitori, în 2040 – la 13,2 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...