Rusia a devenit al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Indiei

Rusia a devenit în mai al doilea mare furnizor de petrol al Indiei, retrogradând Arabia Saudită pe locul trei, dar fiind încă în urma Irakului, care rămâne numărul unu, arată datele din surse comerciale, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 18:07
Rusia a devenit al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Indiei

În mai, rafinăriile din India au primit aproximativ 819.000 barili pe zi (bpd) de petrol rusesc, cel mai ridicat nivel nivel lunar de până acum, faţă de aproximativ 277.00 bpd în aprilie.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova, astfel încât preţurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ.

Prin urmare, au profitat rafinăriile din India, care rar cumpără petrol rusesc din cauza costurilor ridicate de transport.

„Benzina dă tonul…dacă vrei să majorezi producţia de benzină şi combustibil de avion, atunci ai nevoie de petrol din Nigeria şi Angola. China a redus importurile de petrol din Angola, din cauza restricţiilor, astfel încât o parte din petrol ajunge în Europa şi o parte în India”, a apreciat Ehsan Ul Haq, analist la Refinitiv.

Acesta a explicat că, pe lângă disponibilitatea petrolului mai ieftin din Rusia, preţul mai ridicat al ţiţeiului din Orientul Mijlociu a determinat rafinăriile din India să cumpere petrol din Nigeria.

În mai, importurile de petrol ale Indiei au totalizat 4,98 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din decembrie 2020. Este un avans de 5,6% faţă de aprilie, şi de 19% faţă de mai 2021.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...