Andrea Orcel, șeful UniCredit: Ar fi greșit din punct de vedere moral să facem cadou subsidiara noastră din Rusia

Renunţarea gratuită la subsidiara rusă a UniCredit ar fi greşită din punct de vedere moral, a afirmat marţi directorul general al grupului bancar italian, Andrea Orcel (foto), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 20:59
Andrea Orcel, șeful UniCredit: Ar fi greșit din punct de vedere moral să facem cadou subsidiara noastră din Rusia

UniCredit, care are aproximativ 4.000 de angajaţi şi 1.500 de clienţi de tip corporate în Rusia, a decis să deprecieze valoarea operaţiunilor sale din Rusia cu aproape două miliarde de euro în primul trimestru al acestui an. UniCredit deţine a 14-a mare bancă a ţării şi studiază alternative, inclusiv ieşirea de pe piaţa Rusiei, în urma invadării Ucrainei.

„O depreciere a activelor şi apoi să facem cadou subsidiara nu este în conformitate cu sancţiunile şi, în opinia noastră, este greşită din punct de vedere moral”, a declarat Orcel la o conferinţă privind educaţia financiară.

„Am face un cadou în valoare de aproximativ trei miliarde de euro cuiva care probabil este într-o conducere căreia am hotărât să ne opunem”, a explicat şeful UniCredit.

Acesta a adăugat că UniCredit şi-a redus expunerea la Rusia, dar o plecare abruptă din ţară i-ar afecta pe cei 4.000 de angajaţi şi pe clienţii băncii, care sunt companii europene care încearcă de asemenea să se distanţeze de Moscova.

„Dacă întrerupem asta fără tranziţia cuvenită, aceste companii sunt imediat în genunchi şi nu în acest sens vom lovi Rusia, vom lovi corporaţiile din Europa care încearcă să se retragă”, a afirmat Orcel.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că UniCredit a discutat cu licitatorii locali, dar escaladarea sancţiunilor occidentale a afectat aceste eforturi, determinând extinderea căutărilor în ţări cum ar fi China şi India, unde cumpărătorii ar fi deschişi la chilipiruri.

Investitorii din China, India sau Turcia, ţări care nu susţin sancţiunile contra Rusiei, ar putea fi interesate de active ale căror preţuri au scăzut după ieşirea firmelor occidentale, în urma războiului din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei locale a GES Trade, potrivit unui anunț al fimei....
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...