„Compania Blue Air Aviation SA a luat cunoştinţă din materiale de presă publicate în mediul online de ameninţările formulate la adresa sa de dl. Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Pentru că până la acest moment, nu am primit absolut niciun înscris oficial prin care ameninţările diseminate în mediul online să fie comunicate societăţii în mod oficial, având în vedere numeroasele solicitări pe care le-am primit din partea mass media, vă aducem la cunostiinta faptul că nu putem răspunde unor acuzaţii publicate în presa, scrisă sau online, neavând nicio dovada că acestea au fost formulate de un înalt oficial al Statului Român, urmând a reveni cu un comunicat cu privire la aspectele menţionate în mass media la data la care vom lua la cunoştinţă de respectivele acuzaţii prin intermediul unui înscris oficial, emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, susţine Bogdan Năstase, avocatul companiei Blue Air, într-un punct de vedere transmis joi AGERPRES.
ANPC a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că a încheiat cercetarea de fond, începută în urmă cu mai bine de două luni, realizată ca urmare a numărului însemnat de reclamaţii referitoare la serviciile oferite de Blue Air Aviation SA, sosite la Autoritate din toată ţara, dar şi din ţările Uniunii Europene.
„A venit momentul să primească, de această dată, compania aeriană un bilet din partea Autorităţii noastre, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la bugetul de stat într-o măsură egală cu cea prin care ei au înţeles să oblige consumatorii să participe la finanţele companiei, fără ca aceştia să-şi dea acordul. În schimbul acestei contribuţii, ce va fi substanţială, noi le vom oferi un cazier comercial. Iar, exact după modelul activităţii companiei aeriene, nici noi nu o să le dăm banii înapoi şi ei vor avea posibilitatea păstrării cazierului”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în comunicatul citat.
Potrivit ANPC, în acest moment, demersul nu este pe deplin terminat, Autoritatea aşteptând publicarea în Monitorul Oficial a comisiei pentru stabilirea cuantumului amenzii ce va fi aplicată operatorului economic, aşa cum prevăd reglementările recentei Ordonanţe de Urgenţă nr. 58/2022. „Aceasta modifică şi completează unele acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, armonizând, totodată, în legislaţia naţională, prevederile Directivei Omnibus, care specifică un nivel al amenzilor contravenţionale ce pot ajunge până la 2 milioane de euro, în funcţie de gravitatea abaterii. Dat fiind că ne aflăm în plin sezon al vacanţelor şi că orice neregulă în funcţionarea unei companii de importanţa unui operator aviatic, poate afecta un număr important de consumatori, vom reveni cu amănunte referitoare la acest caz, în raport cu evoluţia sa”, se precizează în comunicatul ANPC.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Cu o echipă formată din aproximativ 700 de profesionişti, pasionaţi de aviaţie, Blue Air are un istoric impecabil în siguranţa zborului. Compania operează avioane tip Boeing 737.
În cei 17 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.